Cu cât creşte valoarea tichetelor de masă. Anunţ OFICIAL

tichete_12433300
Foto: Arhivă
Coaliţia de guvernare a convenit, luni, măsurile din pachetul "Sprijin pentru România".

Beneficiarii măsurilor sociale vor fi românii cu venit mediu sub 600 de lei, cei cu credite la bănci, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu venit minim garantat, elevii cu burse sociale, românii cu salariul minim, angajaţii care primesc tichete de masă şi pacienţii din spitale.

Vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni vor primi familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, persoanele cu dizabilităţi.

Elevii care primesc burse sociale vor beneficia de vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine. În plus, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind o creştere voluntară scutită de taxe.

Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 20,17 lei la 30 de lei, iar norma de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi va creşte de la 11 la 22 lei.

În ceea ce priveşte protecţia copilului, se prevede creşterea alocaţiei zilnice de hrană de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei/zi, în funcţie de vârstă, majorarea sumelor lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie socială pentru unele nevoi personale de la 28 de lei la 150 de lei, creşterea cu 58,5% a sumelor acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite, creşterea alocaţiei lunare de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi de la 945 de lei la 1.350 de lei.

Citeşte şi: Amânarea ratelor. Ciucă se mai gândeşte: Este o amânare a deciziei

La capitolul sprijin pentru familii, coaliţia propune extinderea programului de fertilizare in vitro - numărul persoanelor care pot aplica creşte de la 300 la 5.000 în 2022; pentru tineri şi studenţi - 500 de milioane de lei garanţii pentru credite; programul Family Start - până la 75.000 de lei şi programul naţional Student Invest - până la 50.000 de lei.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close