BNS: Salariatele din România pierd 468 de euro anual din cauza inegalităţii salariale dintre bărbaţi şi femei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Femeie care lucreaza la birou. Foto: Pexels.com
Femeie care lucreaza la birou. Foto: Pexels.com

Salariatele din România pierd în fiecare an 468 de euro, în medie, din cauza inegalităţii salariale dintre bărbaţi şi femei, susţine Blocul Naţional Sindical (BNS).

BNS atrage atenţia că întârzierile în implementarea Directivei Uniunii Europene privind transparenţa salarială, Directivă adoptată de Parlamentul European în data de 30 martie, ar putea costa 17.000 de euro în salarii pierdute.

Din punct de vedere tehnic, statele membre, inclusiv România, au ca termen anul 2026 pentru a transpune Directiva în legislaţia naţională, însă Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), la care Blocul Naţional Sindical este afiliată, consideră că femeile au aşteptat suficient de mult timp pentru a obţine salarii egale şi solicită Guvernelor din ţările membre ale Uniunii Europene să transpună imediat Directiva în practică.

Statisticile arată că, la nivel european, diferenţa de remunerare între bărbaţi şi femei este de 12,7%, iar o analiză realizată de Institutul Sindical European arată că diferenţa de remunerare între bărbaţi şi femei continuă să se accentueze. Astfel, în fiecare an în care Directiva nu este implementată, femeile pierd, în medie, 4.256 de euro din salarii, iar cele din România pierd 468 de euro.

"Pe această cale, Blocul Naţional Sindical trage un semnal de alarmă şi îi cere Guvernului să implementeze această Directivă cât mai curând posibil", se spune în comunicatul BNS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381955.27RON
1 ETH = 12856.23RON
1 LTC = 337.11RON
1 XRP = 8.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24131.02-0.48%
BET-BK4781.55-0.31%
BET-EF1309.99-0.68%
BET-FI90781.11-0.65%
BET-NG1775.83-0.56%
BET-TR56508.95-0.48%
BET-TRN54586.22-0.48%
BET-XT2082.72-0.52%
BET-XT-TR4767.68-0.52%
BET-XT-TRN4617.99-0.52%
BETAeRO928.06-0.03%
BETPlus3508.27-0.47%
RTL54321.94-0.49%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel