Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului anunţă deblocarea implementării programului Femeia Antreprenor - ediția 2024, o iniţiativă menită să susţină dezvoltarea şi consolidarea antreprenoriatului feminin din România.
După o perioadă în care programul nu a putut avansa din cauza lipsei finanțării, adoptarea Legii bugetului de stat pentru 2026 permite relansarea procesului, într-un cadru financiar stabil. Noua alocare este în valoare de aproximativ 200 milioane lei credite de angajament și 197 milioane lei credite bugetare, fiind menținută ținta estimată de 1.000 de beneficiare.
„Stiu că în spatele fiecărei aplicaţii este un plan de afacere și o decizie personală curajoasă. Dacă vrem rezultate reale, femeile antreprenor trebuie susținute prin programe și mecanisme care chiar funcţionează. Acum avem cadrul bugetar şi reluăm exact de unde am rămas. Femeile antreprenor care au aplicat trebuie să stie că nu au fost lăsate în urmă si că procesul merge mai departe, în condiții corecte și transparente”, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău.
În 2024, apelul de proiecte a atras un număr ridicat de aplicanți – 6.818 firme deținute de femei solicitând finanțări de până la 200.000 lei pentru investiții. În prima parte a anului trecut, procesul de evaluare a eligibilității și conformității a fost inițiat și parcurs parțial, fără a putea fi finalizat din cauza lipsei finanțării.
„Îmi doresc ca acest program să fie un exemplu de cum corectăm un blocaj: transparent și etapizat. Antreprenoarele care au aplicat trebuie să știe că procesul merge mai departe, începând de pe 27 aprilie. Nu relansăm de la zero”, a mai precizat ministrul Irineu Darău.
Etapele programului
Prima a etapă a programului constă în transmiterea Deciziilor privind respingerea la finanțare și se va desfășura, potrivit calendarului estimat, între 27 și 30 aprilie. Conform procedurii de implementare a programului, aplicantele vizate pot depune contestații în termen de 5 zile calendaristice de la comunicarea actului administrativ, prin platforma www.minimis.imm.gov.ro. Perioada depunerii contestațiilor se termină în data de 6 mai 2026.
Soluționarea contestațiilor va avea loc în perioada 29 aprilie – 22 mai 2026, iar deciziile de admitere vor fi transmise începând cu data de 25 mai 2026.
În paralel, pentru menținerea eligibilității în vederea contractării, aplicantelor care nu primesc Decizie privind respingerea la finanțare li se recomandă să acorde o atenție deosebită situației administrative a societăților, prin:
- verificarea statusului fiscal al firmei în relația cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în vederea asigurării că nu există obligații fiscale restante
- actualizarea Certificatului de Atestare Fiscală (CAF)
Programul acoperă o plajă largă de activități economice, conform clasificării CAEN Rev. 2, dar exclude domeniile unde regulile europene limitează acordarea ajutoarelor de stat – de la producția agricolă primară și acvacultură, până la industrii precum armamentul sau activitățile direct legate de export – și condiționează finanțarea de asumarea unui impact concret în economie, prin crearea și menținerea a minimum două locuri de muncă.
Ordinea RUE a aplicantelor înscrise în cadrul programului Femeia Antreprenor – ediția 2024, stabilită în funcție de punctaj, este disponibilă aici: