DCBusiness IT&C REUTERS. Intel renunță la o investiție importantă în Vietnam

REUTERS. Intel renunță la o investiție importantă în Vietnam

Intel / Sursa: flickr.com
Această veste nu este tocmai bună pentru Vietnam, care aspiră la dezvoltarea industriei de cipuri.

Producătorul american de cipuri are în Asia de Sud-Est cea mai mare fabrică a companiei la nivel mondial pentru asamblarea, ambalarea și testarea cipurilor și a mizat pe continuarea extinderii companiei în această zonă. În acest context, în timpul unei vizite din septembrie, Joe Biden a anunțat acorduri de sprijinire a industriei cipurilor din Vietnam.

Producția din Vietnam ar reprezenta o alternativă la cipurile realizate în China și Taiwan, pe fondul tensiunilor politice și comerciale cu Statele Unite.

Însă, la scurt timp după vizita lui Biden, oficialii americani au informat un grup de oameni de afaceri și experți americani că Intel a renunțat la planul său de extindere, a declarat pentru Reuters unul dintre participanții la întâlnire.

Producătorul de cipuri american ar fi luat această decizie în luna iulie.

Compania nu a spus de ce a luat această hotărâre, dar conform unei surse Reuters, Intel și-a exprimat îngrijorarea cu privire la stabilitatea surselor de alimentare cu energie dar și birocrația excesivă.

Decizia Intel vine după ce, în iunie, a anunțat mari investiții în Europa, în contextul în care Vietrnamul s-a confruntat cu o penurie de energie electrică în aceeași lună, obligând mulți producători să suspende temporar producția.

De asemenea, Intel își extinde investițiile într-o unitate de ambalare a cipurilor în Malaezia, unul dintre principalii rivali ai Vietnamului la acest capitol.

În timpul vizitei lui Biden la Hanoi, Casa Albă a dezvăluit noi inițiative și investiții ale companiilor americane producătoare de cipuri, printre care Amkor, Synopsys și Marvell. Intel nu a fost menționată.

Valoarea estimată a acestei fabrici ar fi fost de un miliard de dolari.

Portalul oficial al guvernului vietnamez menționase planurile de atragere a unor investiții suplimentare de 3,3 miliarde de dolari din partea Intel, dar ulterior a eliminat această referire după ce presa a preluat vestea.

Intel și alte multinaționale au făcut presiuni asupra guvernului vietnamez pentru a oferi ajutoare în valoare de milioane de dolari atunci când va introduce o nouă taxă pentru marile companii, ca parte a unei revizuiri globale a impozitelor. Aceste planuri de taxare ale guvernului vietnamez, care ar urma să fie impuse anul viitor, sunt încă în discuție.

Acțiunile Intel au crescut cu 1% luni după un anunț care arăta că producătorul de cipuri este pe cale să obțină o finanțare uriașă, de ordinul miliardelor de dolari, pentru construirea unor fabrici destinate producției de microcipuri specializate pentru armată americană, tot ca un răspuns pentru a reduce dependența de cipurile din China sau Taiwan. Noua fabrică ar putea fi construită în Arizona și ar putea primi o finanțare de 53 miliarde de dolari de la guvernul Biden, arată MarkeWatch.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.