Reactorul nuclear care ar putea încălzi Bucureștiul. BEI pune pe masă 40 mil. de euro

România a ales reactoarele modulare mici americane pentru a produce electricitate la Doicești. În Finlanda este dezvoltat însă un SMR mult mai simplu, care nu produce deloc curent, ci apă fierbinte pentru termoficarea orașelor.

Tehnologia ar putea deveni o soluție pentru ELCEN și pentru alte sisteme centralizate de încălzire din România, dependente în prezent de gaze naturale și obligate să-și reducă emisiile.

Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda până la 40 de milioane de euro companiei finlandeze Steady Energy pentru dezvoltarea și autorizarea reactorului LDR-50. Este prima finanțare oferită de BEI unei tehnologii de reactor modular mic.

Banii vor fi acordați printr-un împrumut convertibil cu dobândă zero și scadență la 20 de ani. Finanțarea va susține cercetarea, testarea și autorizarea tehnologiei în perioada 2026–2028.

Compania intenționează să înceapă construcția primei centrale comerciale în intervalul 2029–2030.

Un reactor nuclear care nu produce electricitate

LDR-50 are o putere de 50 MW termici și este proiectat special pentru alimentarea sistemelor centralizate de încălzire. Reactorul poate furniza și căldură pentru procese industriale, producerea aburului sau instalații de desalinizare.

Spre deosebire de o centrală nucleară clasică, instalația nu are nevoie de turbină și generator electric. Reactorul încălzește apa, iar energia este transferată printr-un schimbător de căldură către rețeaua orașului.

LDR-50 folosește apă ușoară, funcționează la aproximativ 150 de grade Celsius și la o presiune mai mică de 10 bari. Circulația apei din circuitul reactorului se realizează natural, fără pompe principale, potrivit datelor Steady Energy.

O centrală ar putea cuprinde unul sau mai multe asemenea reactoare. Modelul comercial prezentat de companie prevede, de regulă, centrale cu până la patru module, respectiv o capacitate totală de aproximativ 200 MW termici.

Cum ar putea ajuta ELCEN

ELCEN produce în prezent căldura pentru București în patru centrale – București Sud, București Vest, Grozăvești și Progresu – care folosesc gaze naturale.

Compania avea în sezonul rece din 2025 o putere termică disponibilă de aproximativ 1.500 Gcal/h, echivalentul a circa 1.745 MW termici. ELCEN furnizează aproximativ 93% din energia produsă pentru sistemul centralizat al Capitalei, care deservește peste 1,2 milioane de locuitori, potrivit strategiei de dezvoltare și decarbonizare a companiei.

Un singur LDR-50 ar reprezenta aproximativ 3% din puterea termică disponibilă a ELCEN în sezonul rece. Patru reactoare, instalate într-o centrală de 200 MW termici, ar putea înlocui teoretic o parte semnificativă a căldurii produse acum prin arderea gazelor.

Reactoarele nu ar trebui amplasate la Doicești și conectate la București. Căldura nu poate fi transportată eficient pe distanțe atât de mari. Centralele ar trebui construite aproape de rețeaua de termoficare, eventual pe terenurile sau în vecinătatea unor centrale ELCEN, dacă studiile de amplasament și autoritatea nucleară ar permite acest lucru.

Soluția ar reduce consumul de gaze și expunerea ELCEN la fluctuațiile prețurilor. În plus, producerea căldurii nu ar mai genera direct emisii de dioxid de carbon.

Reactoarele ar putea asigura în special necesarul constant, iar centralele pe gaze ar rămâne disponibile pentru vârfurile de consum din zilele foarte reci. În acest mod, sursa nucleară și centralele de cogenerare nu s-ar exclude reciproc.

Un posibil răspuns pentru mai multe orașe

Tehnologia ar putea fi analizată și în orașe precum Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Arad sau Suceava, care păstrează sisteme centralizate și investesc în modernizarea producției ori a rețelelor.

Pentru sistemele mai mici, un reactor de 50 MW termici ar putea acoperi o parte mult mai mare din necesar decât în București. Două sau trei module ar putea înlocui o centrală urbană care folosește gaze sau cărbune.

România ar evita astfel să investească exclusiv în noi centrale pe gaze cu o durată de funcționare de câteva decenii, într-o perioadă în care costurile certificatelor de emisii și regulile europene devin tot mai restrictive.

Nu toate orașele ar fi însă potrivite. Pentru ca investiția să fie rentabilă, reactorul trebuie să aibă consumatori și în afara lunilor de iarnă. Producția ar putea fi folosită vara pentru apa caldă, consumatori industriali, spitale, centre comerciale sau instalații de răcire, dar necesarul trebuie calculat individual.

Reactoarele nu repară conductele

Introducerea energiei nucleare nu ar rezolva automat problemele termoficării românești. Reactoarele produc căldură, dar nu repară rețelele degradate prin care aceasta este transportată.

Construirea unei surse moderne într-un oraș cu pierderi mari în conducte ar însemna ca o parte din energia nucleară produsă să fie pierdută înainte de a ajunge în apartamente.

Din acest motiv, eventuala introducere a unor reactoare termice ar trebui legată de modernizarea rețelelor, instalarea unor sisteme de stocare a căldurii și reducerea temperaturilor de funcționare acolo unde infrastructura permite.

Nu înlocuiește proiectul american de la Doicești

Tehnologia finlandeză nu reprezintă o alternativă directă la reactoarele NuScale pregătite pentru Doicești.

Proiectul românesc prevede șase module americane de câte 77 MW electrici, cu o capacitate totală de 462 MW. Centrala va produce electricitate pentru Sistemul Energetic Național și va înlocui capacități energetice retrase din funcțiune.

LDR-50 produce numai energie termică. Este mai simplu și ar putea fi mai ieftin, dar nu livrează niciun megawatt de electricitate în rețea.

Mai există o diferență importantă. Proiectul NuScale de 77 MW a primit aprobarea de proiect standard din partea autorității americane NRC. Reactorul finlandez se află încă într-o etapă conceptuală.

Autoritatea finlandeză STUK a concluzionat că LDR-50 poate fi proiectat astfel încât să respecte cerințele de securitate nucleară, dar a arătat că proiectul este încă prea puțin dezvoltat pentru o evaluare conceptuală completă.

Ce ar trebui să facă România

Finanțarea acordată de BEI nu înseamnă că România ar trebui să comande imediat reactoare finlandeze. Tehnologia nu a ajuns încă la exploatarea comercială, iar costurile promise de companie trebuie demonstrate în practică.

Ministerul Energiei ar putea însă lansa un studiu național privind utilizarea reactoarelor nucleare pentru termoficare, realizat împreună cu CNCAN, ELCEN, autoritățile locale și operatorii sistemelor centralizate.

Studiul ar trebui să stabilească:

• ce orașe au un consum suficient și o rețea care merită păstrată;
• câte module ar fi necesare în fiecare localitate;
• ce amplasamente ar putea îndeplini cerințele de securitate nucleară;
• cum ar fi acoperite vârfurile de consum din timpul iernii;
• ce utilizare ar avea căldura produsă în lunile de vară;
• cât ar costa energia livrată efectiv consumatorilor;
• cine ar opera centralele și cine ar gestiona combustibilul și deșeurile nucleare.

CNCAN ar putea participa încă din actuala etapă la evaluarea internațională a LDR-50, alături de autoritatea finlandeză STUK. România ar obține astfel informații tehnice înainte ca tehnologia să ajungă pe piață și ar putea pregăti cadrul de autorizare pentru reactoarele care produc numai căldură.

Precedentul creat de BEI deschide și o posibilă sursă de finanțare europeană. Dacă prima centrală finlandeză confirmă costurile și performanțele promise, România ar putea solicita sprijinul băncii pentru un proiect-pilot.

Bucureștiul are cel mai mare potențial de reducere a consumului de gaze, dar nu este obligatoriu să găzduiască primul proiect. Un oraș cu o rețea mai mică, modernizată și cu un consum industrial constant ar putea fi un amplasament mai ușor pentru demonstrarea tehnologiei.