DCBusiness IT&C Rachetele, doborâte fără intervenția omului. Soluțiile americanilor

Rachetele, doborâte fără intervenția omului. Soluțiile americanilor

Racheta Țirkon, un coșmar pentru americani
Rachetele hipersonice rusești Țirkon reprezintă o amenințare reală pentru marina militară a Statelor Unite, în special pentru portavioanele care, de altfel, constituie principala lor țintă, susține publicația americană Popular Mechanics. Noua armă se află la un pas de a intra în producție de serie, primele proiectile urmând să fie montate pe submarine de tip Iasen, precizează sursa citată. 

Viteza uluitoare a rachetei îngreunează interceptarea ei, pentru că nu lasă inamicului timpul necesar luării unei decizii. După lansare, Țirkon se ridică la o altitudine de circa 30 de kilometri, după care pornește spre țintă, parcurgând într-un minut 160 de kilometri.

Puternicul radar SPY-1, parte componentă a sistemului de apărare antiaeriană Aegis, aflat în dotarea navelor americane de luptă tip Ticonderoga, este capabil să observe pericolul la o distanță de circa 300 kilometri, dar cu condiția ca racheta să zboare sus. În acest caz, militarii americani au la dispoziție două minute pentru organizarea ripostei.

Două soluții

Dacă Țirkon, la fel ca alte rachete rusești antinavă, după atingerea vitezei de croazieră coboară la limita inferioară a înălțimii de zbor, o navă de suprafață o vede doar când ajunge la 50 de kilometri distanță. Astfel, echipajului îi mai rămân mai puțin de 20 de secunde pentru a lua măsuri.

Citește și Americanii dezvoltă tancurile-robot. Nimic nu le poate sta în cale

Sunt două soluții de ieșire din impas. În primul rând, radarele pot fi plasate în atmoferă la mari altitudini, la fel cum două aparate JLENS evoluează permanent în înalturi deasupra coastei de est a Statelor Unit, apărând Washingtonul de un atac cu rachete. În al doilea rând, luarea deciziei de deschidere a focului poate fi încredințată inteligenței artificiale, care funcționează ”gândește” mult mai repede decât mintea omului.