DCBusiness Actualitate Declarația zilei Buget 2019 Promisiunea lui Teodorovici: Astăzi se va întâmpla

Buget 2019 Promisiunea lui Teodorovici: Astăzi se va întâmpla

Eugen Teodorovici
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că bugetul de stat pe 2019 va fi prezentat şi adoptat vineri de Guvern, iar ulterior trimis către Parlament, adăugând că proiectul prevede o creştere "foarte importantă" în domeniile investiţii, sănătate şi educaţie. 

"Eu vă spun că o să aveţi mâine un buget în Guvern prezentat, discutat, adoptat, trimis la Parlament. După aceea, ţine de Parlament cât de repede va adopta acest buget, care are o creştere foarte importantă pe investiţii, sănătate şi educaţie", a declarat Teodorovici, la sediul Ministerului Finanţelor, înainte de întâlnirea cu primarii pe tema bugetului. 

Întrebat despre faptul că unii primari au plecat nemulţumiţi după întrevederea pe care a avut-o miercuri cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor, Teodorovici a spus: "A rămas că ne vedem astăzi la minister pentru o ultimă clarificare". 

Citește și:

Gheorghe Falcă: Dragnea ne-a reproșat că nu ne gândim la bietele comune

El a susţinut că scandalul din jurul bugetului a fost provocat "în mod artificial". 

"Şi în Parlament este tot un proces de consultare, de dezbatere, după aceea de adoptare, (...) se poate modifica orice", a afirmat ministrul. 

Chestionat de ce a durat atât de mult întocmirea proiectului de buget, el a răspuns că "în nici un caz din cauza Ministerului Finanţelor", ci "din motive care nu mai contează". 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele