DCBusiness Actualitate Declarația zilei OMV Petrom a scăzut producția în T1 2022

OMV Petrom a scăzut producția în T1 2022

OMV Petrom / Foto: Oana Pavelescu
OMV Petrom a publicat vineri un raport estimativ pentru primul trimestru al anului 2022.

Cu 13% a scăzut producţia de ţiţei a OMV Petrom (SNP) în primul trimestru din 2022 faţă de aceeaşi perioadă din 2021, şi cu 12% pentru cea de gaze, în principal din cauza declinului natural al zăcămintelor, însă la preţuri în creştere.

Astfel, potrivit raportului aferent indicatorilor tehnici ai producţiei Petrom publicat vineri dimineaţă la Bursa de la Bucureşti, preţul mediu realizat pentru petrolul Brent în primul trimestru din 2022 a fost de 80,34 dolari pe unitate, în creştere cu 58% faţă de T1/2021 şi cu 15% faţă de ultimul trimestru din 2021.

Producţia totală de hidrocarburi a Petrom a scăzut cu 13% la aproximativ 121.000 de barili echivalent petrol pe zi (BEP), arată datele Petrom. Volumul total de vânzări a fost de 116.500 BEP, minus 11%.

Vânzările de gaze către terţi au scăzut cu 8,5% faţă de T1/2021 la 11,65 TWh în timp ce producţia netă de energie de la Brazi s-a diminuat de la 1,18 TWh la 0,99 TWh.

La ora redactării acestei ştiri acţiunile SNP se apreciază cu 1,2% pe rulaje de 492.000 de lei şi pe o bursă în creştere cu 0,9%. Compania are 27 mld. lei capitalizare., scrie Mediafax.

OMV ignoră ce a spus Putin. Compania anunţă că va continua să plătească în euro pentru gazele din Rusia

Vladimir Putin a anunţat, miercuri, că Rusia nu va mai accepta plăţi în euro sau dolari pentru gazele exportate în ţările Uniunii Europene, ci doar în ruble. 

Directorul OMV a anunţat miercuri că grupul austriac va continua să plătească în euro pentru gazele cumpărate din Rusia, în pofida deciziei preşedintelui Vladimir Putin conform căreia Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către ţările ostile, informează AFP.

"Desigur că vom continua să ne reglăm plăţile în euro şi nu în ruble. Nu avem o altă bază contractuală. Nu mi-ar fi permis să fac altfel. Nu ne-a sunat nimeni (-din partea rusă-n.r.), avem contracte în vigoare şi ele nu prevăd plata în ruble. Deocamdată voi aştepta să văd dacă ne va contacta cineva", a declarat directorul general de la OMV, Alfred Stern, pentru postul austriac de televiziune Puls 24.

Aproximativ 80% din gazele naturale utilizate în Austria sunt importate din Rusia, iar OMV le cumpără de la grupul Gazprom.

În urmă cu câteva zile, Alfred Stern a avertizat că înlocuirea livrărilor ruseşti de energie nu va fi simplă şi va necesita investiţii mari în infrastructură, de exemplu în terminale de gaze. "Austria nu are acces direct la terminale de gaze lichefiate. În prezent există doar opţiuni limitate pentru a aduce gaze lichefiate în Austria", a spus Alfred Stern, adăugând că o terminare a contractului cu Gazprom nu este avută în vedere în prezent.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.  Citește mia mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele