DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Noul director comercial de la PSA vine de la Renault

Noul director comercial de la PSA vine de la Renault

PSA și Renault sunt rivale pe piața auto
PSA, cel mai mare constructor auto francez, a anunţat luni numirea lui Thierry Koskas, fost director comercial la rivalul Renault, în postul de vice-preşedinte responsabil de vânzări şi marketing.

Thierry Koskas, a cărui nominalizare va intra în vigoare în data de 26 martie, va fi subordonat directorului general Carlos Tavares, el însuşi fost director la Renault.

Plecarea unui director de la un constructor auto către un alt producător este ceva normal în industria auto însă acest fenomen s-a intensificat între Renault şi PSA după ce numărul doi de la Renault, Carlos Tavares, a devenit director general la PSA. Astfel directorul diviziei de motoare a alianţei Renault-Nissan, Alain Raposo, a preluat anul trecut conducerea diviziei de motoare de la PSA în timp ce Anne Abboud, care a lucrat 30 de ani la Renault, conduce în prezent reţeaua de concesionari a PSA, iar actul director de programe şi strategie de la PSA, Olivier Bourges a petrecut nouă ani la Renault şi Nissan. De asemenea, directorul industrial de la PSA, Yann Vincent, a fost în trecut director de calitate la Renault.

Citește și Renault nu a decis ce leafa va avea Carlos Ghosn

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Mutarea zilei Vezi toate articolele