DCBusiness Actualitate Declarația zilei Ministrul Nazare a dezamorsat conflictul cu transportatorii

Ministrul Nazare a dezamorsat conflictul cu transportatorii

Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reușit să dezamorseze conflictul cu transportatorii care solicitaseră intervenția de urgenţă a Guvernului pentru clarificarea controalelor fiscale pe diurnă, având în vedere verificările recente la firmele de transport rutier, precum şi emiterea unor procese verbale care au vizat reîncadrarea diurnei ca venit salarial şi plata impozitelor şi contribuţiilor aferente retroactiv pe 5 ani.

”Am dispus începerea de urgență a lucrărilor în grupul de lucru pentru analiza legislației fiscale și a legislației muncii aplicabilă în domeniul transporturilor rutiere, conform Ordinului nr. 535/428/2021”, a anunțat ministrul într-o postare pe Facebook.

De asemenea, Alexandru Nazare a solicitat ”ANAF să trateze de urgență problematica generată de reîncadrarea diurnelor/indemnizațiilor de detașare/delegare ca venituri de natură salarială și să formuleze propuneri unitare de solutionare”.

Într-un comunicat remis spre publicare vineri, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a estimat că "tensiunea creată prin reîncadrarea diurnelor ca venit salarial este maximă şi este total contraproductivă pentru Guvern şi industria de transport rutier”.

Citește și MF:Deficit de 1,28% din PIB, la finele primului trimestru

"Clarificarea trebuie făcută urgent pentru că o mare parte din firmele controlate în ultima perioadă pe diurnă şi care au avut în ultimii 5 ani control fiscal de fond nu au fost notificate în RIF de inspectorii fiscali că ar fi o problemă cu plata diurnei. Transportatorii nu înţeleg cum la o distanţă de 2-3 ani după terminarea controlului de fond, ANAF revine cu un control inopinat şi reîncadrează retroactiv diurnele ca şi venit salarial. Acest lucru nu este normal deoarece o rezoluţie a unui control inopinat să schimbe retroactiv rezoluţia controlului de fond, efectuat de acelaşi organ fiscal.", se menţionează în comunicat.

Totodată, UNTRR solicită Guvernului României să promoveze, să susţină şi să investească în industria care are cea mai mare contribuţie la exportul de servicii, de peste 22,3 miliarde euro în ultimii 4 ani de zile.

Declarația zilei Vezi toate articolele