DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Ghinionul se ține scai de Boeing: Probleme la testarea unui avion nou

Ghinionul se ține scai de Boeing: Probleme la testarea unui avion nou

Boeing
Confruntat deja cu criza avioanelor 737 MAX, gigantul Boeing a întâmpinat o serie de probleme tehnice în cursul testelor viitorului lung-curier 777X cu inspectori ai Agenţiei Federale a Aviaţiei Americane (FAA), au făcut cunoscut mai multe surse concordante.

Ulterior, testele au fost suspendate, a declarat un purtător de cuvânt al Boeing, refuzând să precizeze dacă aceste anomalii vor duce la amânarea primului zbor de încercare al modelului 777X prevăzut la începutul lui 2020.

"Incidentul este pe cale de a fi examinat, iar echipa lucrează pentru a înţelege originea problemei", a spus purtătorul de cuvânt într-un e-mail.

Potrivit unei surse apropiate dosarului care a solicitat anonimatul, o uşă a avionului a fost smulsă în timpul testului. Aceste teste de presurizare fac parte din procesul de aprobare a avionului, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al FAA.

Citește și Record în spațiu stabilit de o navetă americană secretă

Ele urmăresc să supună avionul unor condiţii care depăşesc condiţiile operaţionale reale pentru a se asigura de fiabilitatea şi integritatea sa. Se întâmplă rar ca o uşă să fie smulsă în cursul unui test de presurizare, a informat o sursă din industria aviaţiei.

Mutarea zilei Vezi toate articolele