DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Vrei sa lucrezi de acasă? Noutatea anului 2019

Vrei sa lucrezi de acasă? Noutatea anului 2019

Noi condiții de angajare a funcționarilor publici
Dintre numeroase schimbări legislative ale anului 2018, trebuie menționate și cele referitoare la raporturile de muncă, foarte importante pentru salariați.

1. Angajatul poate fi monitorizat video sau îi pot fi urmărite conversațiile. Dar numai în anumite condiții. În primul rând, el trebuie informat și consultat în prealabil. În al doilea rând, se poate recurge la acest metode numai dacă nu există alte măsuri mai puțin intruzive.

2. La cerere, femeile pot refuza să iasă la pensie la vârsta stabilită de lege, continuându-și activitatea până la 65 de ani, la fel ca bărbații, iar angajatorul este obligat să accepte.

3. Funcționarii publici vor putea lucra, dacă doresc, cu până la trei ani peste vârsta de pensionare.

Citește și Statul vrea înființarea unei noi pensii. Va fi în funcţie de angajator

4. A fost reglementată telemunca, în virtutea căreia angajatul poate lucra de acasă, dacă activitatea lui presupune folosirea tehnologiei pentru îndeplinirea funcției. Toate celelalte drepturi ale salariatului rămân la fel.

5. Angajatele care rămân însărcinate nu pot fi concediate pentru starea de graviditate, dar își pot pierde locul de muncă în cazul unei restructurări colective.

Mutarea zilei Vezi toate articolele