DCBusiness Afterbusiness Este declarată cea mai frumoasă femeie din lume! Cum arată la 23 de ani (VIDEO)

Este declarată cea mai frumoasă femeie din lume! Cum arată la 23 de ani (VIDEO)

Este cel mai vechi concurs mondial de frumusețe, Miss World
Este cel mai vechi concurs mondial de frumusețe, Miss World, anul acesta a fost câștigat de reprezentanta Insulei Jamaica. Toni Ann Singh, în vârstă de 23 de ani, a întrecut alte 110 concurente în competiţia de la Londra

„Dacă părinţii mei sunt rădăcinile, iar eu copacul, orice muncă o depun să schimb ceva în lume sunt fructele muncii lor. Datorită sacrificiului lor sunt aici“, a spus tânăra cu emoţie.

Una dintre cele mai bogate japoneze își vinde uriașa casă de vacanță. Cum arată și unde se află

În vârstă de 23 de ani, Singh s-a născut în Morant, St. Thomas, Jamaica. A absolvit cursurile de psihologie şi studii ale femeilor la Universitatea de Stat din Florida, SUA.

Sâmbătă, aceasta a fost ovaționată după ce a cântat hitul lui Whitney Houston „I Have Nothing” și a răspuns strălucitor unei serii de întrebări puse de jurnalistul britanic Piers Morgan.

„Reprezint ceva special, o generaţie de femei care vor să schimbe lumea“, a declarat tânăra care a mărturisit că femeia care a inspirat-o cel mai mult în viaţă este mama ei.

Afterbusiness Vezi toate articolele