DCBusiness Actualitate Declarația zilei Dividende pentru Farmaceutica Remedia. Acționarii le pot încasa

Dividende pentru Farmaceutica Remedia. Acționarii le pot încasa

Trafic de influență și luare de mită, acuzațiile care i se aduc inspectorului
Depozitarul Central informează investitorii că, începând din 25 septembrie 2019, distribuie dividende pentru acţionarii Farmaceutica Remedia, conform unui comunicat al instituţiei.

Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2018, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,015 lei.

Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 10 septembrie 2019. Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 25 septembrie 2019.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face astfel: prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar, la ghişeele bancare ale Băncii Transilvania din întreaga ţară.

Citește și Depozitarul Central distribuie dividende pentru BVB și Conpet

De asemenea, Depozitarul Central informează investitorii că, începând cu data de 25 septembrie 2019, distribuie sumele de bani aferente cuponului nr. 8 pentru obligaţiunile emise de International Investment Bank (simbol IIB20). Emitentul va plăti obligatarilor sumele de bani aferente cuponului nr. 8, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 118,25 lei.

Declarația zilei Vezi toate articolele