DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Dezechilibrele se adâncesc: Deficitul de cont curent crește, datoria externă explodează

Dezechilibrele se adâncesc: Deficitul de cont curent crește, datoria externă explodează

BNR / Foto: DCBusiness
Deficitul de cont curent al României a continuat să se adâncească în primele 11 luni din 2025, depășind pragul de 27 miliarde de euro, în timp ce datoria externă totală a crescut accelerat, până la peste 227 miliarde de euro, arată cele mai recente date publicate de BNR.

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 27.140.000.000 euro, comparativ cu 26.060.000.000 euro în perioada ianuarie-noiembrie 2024, anunţă Banca Naţională a României.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 260.000.000 euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 11.000.000 euro, balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 1.012.000.000 euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 339.000.000 euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 7.587.000.000 euro (comparativ cu 5.358.000.000 euro în perioada ianuarie - noiembrie 2024), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 5.023.000.000 euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 2.564.000.000 euro.

În perioada ianuarie - noiembrie 2025, datoria externă totală a crescut cu 24.002.000.000 euro, până la 227.512.000.000 euro.

În structură:

- datoria externă pe termen lung a însumat 178.599.000.000 euro la 30 noiembrie 2025 (78,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 14,2 la sută față de 31 decembrie 2024;

- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2025 nivelul de 48.913.000.000 euro (21,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,7 la sută față de 31 decembrie 2024.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Mutarea zilei Vezi toate articolele