DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Cum pot obține indemnizația de șomaj absolvenții de liceu sau facultate

Cum pot obține indemnizația de șomaj absolvenții de liceu sau facultate

Rata șomajului, la cote alarmante printre tineri. Statistica INS
Tinerii care au terminat școala, fie că este vorba de liceu, scoală postliceală sau facultate, dar care nu își găsesc un loc de muncă, au dreptul la ajutor de șomaj.

Cum și unde se poate solicita indemnizația de șomaj

Pentru obținerea ajutorului de șomaj sunt necesari câțiva pași simpli.

În primul rând, tinerii care nu reușesc timp de 60 de zile de la terminarea studiilor să găsească un loc de muncă se pot adresa autorităților pentru obținerea aajutorului de șomaj de care vor putea beneficia timp de 6 luni, timp în care vor putea să participe la diverse cursuri de formare profesionlă.

Așadar, pentru a putea cere indemnizația de șomaj, absolvenții trebuie să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă în raza căreia domiciliază. După cum prevăd normele Legii nr. 76/2002, ei trebuie să facă acest lucru în termen de cel mult 60 de zile, altfel nu mai pot solicita ajutorul de șomaj.

Suma pe care tinerii o vor primi ca ajutor de șomaj este de 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR), adică 250 de lei, pentru 2019, cuantumul ISR fiind de 500 de lei.

PSD ne pregătește de austeritate. Ce nu a anunțat Eugen Teodorovici

De ce acte este nevoie pentru obținerea șomajului

Pentru a putea solicita indemnizația de șomaj, absolvenții cu vârsta de peste 16 ani trebuie să depună, în termenul de 60 de zile, trei documente.

Actele care trebuie depuse la agenția de care aparțin sunt următoarele:

  • actul de identitate, în original și copie;

  • actele de studii și de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii, în original și copie;

  • adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale.

Ajutorul de șomaj se acordă absolvenților o singură dată pentru fiecare formă de învățământ absolvită. Dacă la data solicitării urmează o altă formă de învățământ, aceștia nu pot să primească indemnizația.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Mutarea zilei Vezi toate articolele