DCBusiness Actualitate Creștere cu 22% a producției auto în România

Creștere cu 22% a producției auto în România

Volumul livrărilor de 13.407 de autoturisme reprezintă cea mai bună performanță din industrie din luna august a ultimlori 10 ani și cu 9,7% mai mult decât în luna similară a anului anterior.

Ca urmare, în primele 8 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule ajunge la 119.093 unități, cu 22,0% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, acesta fiind și cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 8 luni în ultimii 10 ani.

Pe plan european, cele mai importante 5 țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței UE, consemnează o evoluție mixtă, astfel: creșteri importante în Spania (+14,6%), Franța (+8,9%), sau Germania (+6,4%), stagnare în Italia (- 0,07%) sau scădere în Marea Britanie (- 4,2%), se spune într-un comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Actualitate Vezi toate articolele