DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Ce se întâmplă cu salariile când firma intră în insolvență, faliment ori lichidare

Ce se întâmplă cu salariile când firma intră în insolvență, faliment ori lichidare

Pandemia readuce în actualitate măsurile care pot fi luate de angajatori
Un proiect de lege care aduce modificări Codului muncii, clarifică și pune lucrurile în ordine în privința situațiilor în care compania se află în insolvență, faliment sau lichidare.

Conform noii prevederi, administratorul sau lichidatorul judiciar vor prelua anumite activități de HR de la angajatorii care se află fie în insolvență, fie în faliment, fie în lichidare. Aceștia vor fi obligați să elibereze salariaților, la cerere, adeverințe de vechime, adică documente care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Totodată, administratorul sau lichidatorul judiciar se vor mai ocupa și de încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților și de raportarea încetărilor în Revisal.

„În cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia (...), să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă”, prevede proiectul.

Salarii. Ce ar trebui să se întâmple anul viitor. Teoretic

În expunerea de motive a propunerii legislative, inițiatorii scriu că eliberarea adeverinței de vechime de către administratorul sau lichidatorul judiciar este o măsură necesară în contextul în care dispariția unui angajator poate dă mari bătăi de cap salariaților care vor să obțină documentul.

„În contextul economic dinamic din ultimii ani, sunt din ce în ce mai dese cazurile în care persoanele care au muncit în cadrul unor societăți care au fost falimentate, lichidate sau radiate întâmpină probleme în obținerea adeverințelor de vechime în câmpul muncii. Desființarea fostului angajator dă bătăi de cap angajaților care nu știu cine le-ar mai putea furniza actele necesare pentru dovedirea vechimii în muncă, astfel încât să poată beneficia de dreptul la pensie”, se spune în motivare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Mutarea zilei Vezi toate articolele