DCBusiness Actualitate Declarația zilei Bulgaria e pregătită pentru aderarea la zona euro de la 1 ianuarie 2026

Bulgaria e pregătită pentru aderarea la zona euro de la 1 ianuarie 2026

Euro-dolar / FOTO: Freepik
Dimitar Radev, guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei (BNB) a anunţat că ţara sa este complet pregătită pentru aderarea la zona euro, reafirmând angajamentul ţării de a adopta euro de la 1 ianuarie 2026, informează Novinite.

Declaraţia a fost făcută cu ocazia inaugurării unui centru de numerar al BNB în nordul Bulgariei, o investiţie de 10 milioane de leva, care face parte dintr-un program mai amplu pentru modernizarea operaţiunilor cu numerar la nivel naţional, în anticiparea trecerii la moneda unică.

Radev a subliniat rolul strategic al noului centru, care reprezintă o componentă crucială a eforturilor BNB de modernizare, în special în contextul intrării ţării în zona euro. Noua facilitate va fi folosită de 17 bănci şi aproximativ 400 de clienţi finali.

Atât BNB, cât şi autorităţile de la Sofia au finalizat toţi paşii necesari pentru a se asigura că Bulgaria îndeplineşte cerinţele pentru adoptarea euro. Această tranziţie reprezintă prioritatea naţională de bază, iar BNB colaborează deplin cu Guvernul în acest sens, a dat asigurări Radev.

De asemenea, guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei s-a referit la temerile privind viitorul raport de convergenţă, aşteptat luna viitoare. El şi-a exprimat încrederea că propunerea preşedintelui bulgar, Rumen Radev, de organizare a unui referendum pe tema adoptării monedei euro, înaintată Curţii Constituţionale, nu va afecta evaluarea Comisiei Europene.

În plus, Dimitar Radev a dezminţit zvonurile care sugerează că introducerea euro va debloca fonduri ascunse sau va duce la cheltuieli scăpate de sub control, şi le-a numit "legende".

Economiştii sunt de părere că, prin adoptarea euro, Bulgaria, a cărei monedă leva este de mult timp legată de euro, ar atrage mai multe investiţii străine şi şi-ar asigura ratinguri de credit mai bune, care ar putea reduce costurile de finanţare a datoriei.

Cu toate acestea, bulgarii sunt divizaţi cu privire la adoptarea euro, existând îngrijorări că aceasta ar putea duce la creşteri de preţuri, în mod similar cu ceea ce s-a întâmplat în Croaţia în 2023.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Declarația zilei Vezi toate articolele