DCBusiness Actualitate Mutarea zilei Acțiunile de pe Wall Street au scăzut în ritm accelerat în această săptămână

Acțiunile de pe Wall Street au scăzut în ritm accelerat în această săptămână

Indicele Dow Jones a scăzut cu peste 1.000 de puncte doar în ultimele trei zile iar aceste tendințe se mențin pentru următoarele zile.

Dow Jones Industrial Avarage a deschis joi dimineață în scădere cu 367 de puncte, sau 0,9%. S&P 500 a scăzut cu 0,2%, iar Nasdaq Composite a coborât cu 0,2%, în condițiile în care raportul privind veniturile companiei de cloud computing Salesforce (CRM) au îngrijorat investitorii.

Acțiunile Salesforce au scăzut cu 18% în urma raportului și a după ce a redus așteptările pentru anul viitor, informează CNN.

Acest lucru vine după ce miercuri toate cele 11 sectoare incluse în indicele S&P 500 au închis în scădere. Dow Jones a scăzut cu peste 300 de puncte, determinat în mare parte de o scădere a acțiunilor gigantului producător de cipuri Nvidia, trăgând după sine și marile acțiuni din domeniul tehnologiei.

Scăderea din această săptămână a fost alimentată de o serie de factori, inclusiv de câștiguri și de date economice mai puternice decât cele așteptate. Obligațiunile au scăzut în mod special pe măsură ce îngrijorările legate de inflație.

Datele economice robuste au speriat, de asemenea, investitorii, care se tem că semnele unei economii mai puternice ar putea împinge Rezerva Federală să mențină ratele dobânzilor la un nivel mai ridicat pentru o perioadă îndelungată.

S&P 500 a terminat în mare parte din ultimele șase luni dar acum se îndreaptă spre o săptămână negativă.

Noile date economice de joi au arătat că produsul intern brut al SUA din primul trimestru a fost revizuit în scădere (1,3% de la 1,6%) și că consumul încetinește. Acesta este un semn că expansiunea economică se răcește.

Datele „ar putea fi o sursă de îngrijorare pentru companii și pentru investitorii de la bursă, dar, pe de altă parte, încetinirea consumului și a creșterii economice ar putea fi exact vestea de care avem nevoie pentru ca rata inflației să continue să scadă și să permită Fed să reducă până la urmă ratele dobânzilor”, a scris joi Chris Zaccarelli, director de investiții la Independent Advisor Alliance.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Mutarea zilei Vezi toate articolele