Wizz Air, explicaţii despre anularea mai multor zboruri

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Wizz Air
Wizz Air

Punctul de vedere al Wizz Air cu privire la situaţia zborurilor anulate/întârziate.

"Wizz Air colaborează în mod activ cu autoritățile române. Wizz Air este dedicată menținerii celui mai înalt nivel de satisfacție a clienților. Ca urmare a unor perturbări neprevăzute, cauzate de factori care deseori sunt în afara controlului companiei aeriene, cum ar fi grevele controlorilor de trafic aerian și personalului din aeroporturi, condițiile meteorologice și provocările din lanțul de aprovizionare cu piese, Wizz Air a fost nevoită să anuleze unele dintre zborurile sale, dar niciodată până la nouă zboruri pe zi, așa cum a fost afirmat în mass-media.

Compania aeriană a luat măsuri substanțiale pentru a contracara aceste probleme, printre care se numără creșterea disponibilității aeronavelor, adăugarea unor aeronave suplimentare de rezervă și ajustarea programului echipajelor pentru a permite un interval de timp mai mare între zboruri, cu scopul de a spori flexibilitatea operațiunilor.

Compania aeriană a mărit numărul agenților care vorbesc limba română în centrele sale telefonice, a introdus soluții digitale și a mărit numărul furnizorilor care oferă cazare pentru a ușura selectarea hotelurilor pentru pasageri în timpul unei perturbări.

Aceste eforturi au dus la operarea cu succes a 99,12% dintre zborurile din România în perioada ianuarie-iulie 2023, comparativ cu 98,73% în aceeași perioadă din 2022. Compania aeriană depune în mod activ eforturi pentru a reduce întârzierile și anulările imprevizibile, care ar putea perturba planurile de călătorie ale pasagerilor", au transmis reprezentanţii companiei aeriene.

 

Declaraţiile de la care a pornit replica Wizz Air

 

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Bogdan Mîndrescu, a scris sâmbătă pe Facebook că Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei a fost sesizată cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România, pentru a pune în aplicare legislaţia în materie.

"Astăzi am avut o serie de discuţii extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare şi situaţia pasagerilor companiei Wizz Air în România. (...) I-am înştiinţat oficial pe reprezentanţii Wizz Air că am informat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (acest organism fiind şi cel care a licenţiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislaţia în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice. Am cerut de urgenţă conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice şi să asigure coerenţa curselor aeriene, rezolvând şi problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă", a notat Mîndrescu.

Prezent la discuţii, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanţii Wizz Air că a anunţat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situaţiile generate la noi în ţară de către Wizz Air.

"Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenţie şi i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaţionale şi naţionale în domeniul aviaţiei", a adăugat secretarul de stat.

Totodată, ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, a discutat la finalul lunii trecute, în marja reuniunii informale a miniştrilor responsabili de competitivitate, cu Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, cu atribuţii privind protecţia consumatorului, despre o serie de subiecte de interes pentru ţara noastră, printre care şi întârzierile sau anulările de zboruri ale companiei aeriene Wizz Air.

Astfel, ministrul Ştefan-Radu Oprea şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la problemele pe care compania aeriană Wizz Air le are în România, în ultima vreme multe dintre zborurile acesteia având întârzieri foarte mari sau fiind anulate în ultimul moment, ceea ce a dus la nemulţumiri şi plângeri din partea clienţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293861.85RON
1 ETH = 8671.28RON
1 LTC = 234.80RON
1 XRP = 6.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel