Ce spune un expert economic despre speculaţiile privind o prăbuşire a leului în 2026

bani_52769900
Bani. Freepik.com
Mesaj ferm cu privire la stabilitatea monedei naţionale. 

"Moneda națională NU se va deprecia masiv în 2026. Speculațiile lansate în spațiul public legate de o iminentă apreciere spectaculoasă a euro în fața leului nu fac altceva decât să inducă o panică nejustificată în piață. Așa cum am estimat corect că euro va trece de 5 lei în 2025, tot la fel vă spun că fumigenele lansate în presă privind prăbușirea leului n-au nicio legătură cu realitatea economică", transmite analistul economic Adrian Negrescu.

"România are un curs stabil, susținut nu doar de împrumuturile masive făcute de stat, așa cum se speculează, ci de rezerva valutară semnificativă a BNR, de peste 76 mld. euro și de infuzia de fonduri europene.

În 2026, chiar dacă statul se va împrumuta mai puțin - ceea ce este greu de crezut, ar urma să intre în economie minim 10 miliarde de euro din fonduri europene care vor susține cursul. Nu este exclus însă să vedem o depreciere minoră a cursului, spre 5,1-5,2 lei, în ton cu dinamica economiei.

Un curs de 6 lei/euro ar putea deveni realitate doar în cazul unei crize politice majore și a unei retrogradări a României la categoria junk, momente care ar putea atrage în piață speculatorii. Și chiar și în această situație, BNR are o rezervă valutară suficientă pentru a tempera elanul speculativ.

În plus, suntem parte a UE, iar România, dacă ar avea nevoie de bani pentru a susține cursul de schimb, ar avea de unde să facă rost, destul de repede, inclusiv de la FMI. Altfel spus, șansele ca moneda națională să se deprecieze masiv sunt foarte reduse", explică Adrian Negrescu.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close