Urmărește dezbaterea live

Vrei credit pentru casă? ANPC te pune să dai test de cultură financiară

Antonia Popescu |
Data publicării:
Câciu: Inflaţia îi afectează pe cei cu venituri mici şi medii. Cine e bogat şi se plânge înseamnă că are o problemă şi e ipocrit
Câciu: Inflaţia îi afectează pe cei cu venituri mici şi medii. Cine e bogat şi se plânge înseamnă că are o problemă şi e ipocrit

Această propunere aberantă vine din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Persoanele fizice care doresc să se împrumute de la bănci sau IFN-uri ar putea fi obligate, înainte de a accesa creditul, să demonstreze, completând un chestionar, că au minime cunoștințe financiare. ANPC dorește să elaboreze un act normativ în acest sens.

„În aceste zile, a avut loc o întâlnire între vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Sebastian Hotca, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Asociația Societăților Financiare din România – ALB, pentru a găsi soluții comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România. 

Printre subiectele abordate, la propunerea ANPC, s-a aflat necesitatea implementării, la nivel real, a educației financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoștințele minime ale acestuia referitoare la noțiunile inserate în contract și, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situația întârzierilor la rambursarea creditului. 

S-a subliniat faptul că este foarte important ca această etapă să prevadă și obligația analizării de către bancă a bonității consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viața unei persoane: creșterea cheltuielilor prin nașterea unuia sau mai mulți copii, scăderea capacității de muncă drept urmare a înaintării în vârstă și altele, potrivit DCNews

În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condițiilor de rambursare și a riscurilor la care se expune consumatorul în situația imposibilității de plată.

De asemenea, extrem de importantă este și explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificației indicilor ROBOR și IRCC și a modalității prin care evoluția acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare.

Un alt subiect al întâlnirii l-a constituit necesitatea transparenței totală, din partea instituțiilor de credit, și a informării reale a consumatorilor cu privire la posibilitatea accesării procedurii insolvenței persoanelor fizice, în situația în care aceștia ajung în incapacitate de plată, fapt care creează un beneficiu în sarcina consumatorilor. Conform procedurii insolvenței, aceștia sunt protejați, pe o perioadă de 5 ani, în care se derulează planul de rambursare, respectiv sunt suspendate toate procedurile de executare silită, în acest interval de timp, existând și posibilitatea prelungirii cu încă un an a perioadei. 

”Pentru a informa corect și complet consumatorii, și instrumentele financiare, nu foarte simplu de înțeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar și detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoștință de cauză, în special din perspectiva obligațiilor pe care și le asumă consumatorii. 

Consider că informarea pe aceste teme trebuie să fie o prioritate, astfel încît să fie eliminate situațiile dificile în care pot ajunge cetățenii, pe durata rambursării creditului” – Sebastian Hotca, vicepreședintele ANPC.

Reprezentanții mediului financiar au fost foarte receptivi la propunerile formulate de ANPC, precizând că, și în prezent, băncile realizează campanii de educație financiară. În replică, Sebastian Hotca a subliniat poziția ANPC care consideră aceasta o măsură insuficientă, care nu și-a atins scopul, fapt demonstrat de numărul însemnat de reclamații având ca obiect situațiile descrise anterior.

În cel mai scurt timp, discuțiile vor continua pentru a se concretiza, de comun acord propunerea de act normativ care să prevadă toate aceste aspect, în beneficiul tuturor, atât al consumatorilor cât și al instituțiilor care derulează activitatea de creditare”, a transmis ANPC într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9695 RON
USD flag1 USD = 4.6078 RON
GBP flag1 GBP = 5.8126 RON
CHF flag1 CHF = 5.1124 RON
AUD flag1 AUD = 3.0018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6662 RON
CAD flag1 CAD = 3.4003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4304 RON
XAU flag1 XAU = 330.7911 RON
Monede Crypto
1 BTC = 323553.68RON
1 ETH = 16390.77RON
1 LTC = 475.76RON
1 XRP = 2.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.06%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16986.58 0.34%
BET-BK 3105.88 0.05%
BET-FI 60258.74 -0.73%
BET-NG 1222.79 0.47%
BET-TR 35245.12 0.34%
BET-TRN 34432.76 0.34%
BET-XT 1448.56 0.22%
BET-XT-TR 2971.85 0.22%
BET-XT-TRN 2908.24 0.22%
BETAeRO 1081.37 -0.31%
BETPlus 2505.23 0.30%
RTL 37320.68 0.33%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel