US Navy a testat un LASER de MARE PRECIZIE

Oana Pavelescu |
Data publicării:

Marina Statelor Unite tocmai a testat pentru prima dată un nou laser. Laserul este primul de acest tip pentru această ramura a armatei Statelor Unite.

Pe 13 aprilie, Marina Statelor Unite a anunțat că a efectuat un test al unei noi arme laser.

Potrivit unui comunicat publicat de Marina Militară, "Sistemul laser de la sol a țintit drona roșie care zbura, trăgând un fascicul de înaltă energie, invizibil cu ochiul liber".

”Odată atinsă de laser, drona a luat foc iar din motor a ieșit fum, parașuta s-a deschis după care aparatul de zbor s-a prăbușit”

Testul de tragere, care a avut loc în luna februarie a acestui an, a fost primul de acest fel al Statelor Unite a ceea ce au numit un laser de înaltă energie, complet electric. Ținta în cauză reprezenta o "rachetă de croazieră subsonică în zbor".

Laserul, proiectat de Lockheed Martin și denumit Layered Laser Defense, sau LLD, poate contracara o varietate de sisteme, inclusiv ambarcațiuni de atac rapid, precum și sisteme aeriene fără pilot.

Invincibile, hipersonice sau invizibile: rachetele de temut ale lui Putin

"Sistemele laser inovatoare precum LLD au potențialul de a redefini viitorul operațiunilor de luptă navală", a explicat șeful Naval Research, contraamiralul Lorin C. Selby.

"Ele prezintă capacități transformaționale pentru flotă, abordează diverse amenințări și oferă angajamente de precizie pentru a completa sistemele defensive existente și pentru a spori letalitatea susținută în conflicte de mare intensitate", a mai spus spus el.

Interesant este că Marina americană a explicat că, de fapt, nu există un plan concret pentru a pune în funcțiune sistemul Layer Laser Defense la bordul navelor Marinei. În schimb, laserul "oferă o perspectivă asupra viitorului armelor laser. Este compact și puternic, dar mai eficient decât sistemele anterioare.

Dispune de optică specializată pentru a observa o țintă și pentru a focaliza razele laser pentru un efect maxim, încorporând în același timp inteligența artificială pentru a îmbunătăți urmărirea și țintirea.

"LLD este un exemplu a ceea ce poate face un sistem laser foarte avansat pentru a învinge amenințări semnificative la adresa forțelor navale", a declarat David Kiel, un fost căpitan al Marinei, ofițer de program în cadrul Departamentului de Aviație, Proiecție a Forței și Apărare Integrată al Office of Naval Research (ONR), și care a efectuat testele cu laser.


Deși Marina americană a efectuat teste similare ale tehnologiei armelor laser în anii 1980, acele teste au implicat arme laser pe bază de substanțe chimice, care au prezentat Marinei probleme logistice destul de importante. Totuși, aceste teste LLD cele mai recente implică un sistem complet electric și oferă Marinei Militare posibilitatea de a extrage dintr-un încărcător cu o sursă practic nelimitată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499251.81RON
1 ETH = 19796.59RON
1 LTC = 502.47RON
1 XRP = 13.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel