UiPath (NYSE: PATH), lider mondial în automatizarea agentică, a anunțat semnarea unui parteneriat de patru ani cu înotătorul român David Popovici, campion olimpic și una dintre cele mai promițătoare figuri ale sportului mondial. Popovici devine astfel Ambasador Global al companiei, urmând să participe la evenimente internaționale organizate de UiPath și să promoveze valorile excelenței, disciplinei și inovației.
Un parteneriat simbolic între excelență umană și tehnologică
Acordul prevede susținerea lui David Popovici în pregătirea sa pentru cele mai importante competiții internaționale, culminând cu Jocurile Olimpice din 2028, care vor avea loc la Los Angeles. În calitate de Ambasador Global, Popovici va fi prezent în cadrul evenimentelor de marcă organizate de UiPath și va susține intervenții ca speaker, ilustrând legătura dintre performanța sportivă și progresul tehnologic.
„Ceea ce îl face pe David un campion nu este doar talentul pur, ci capacitatea sa de a reuni toate elementele care conduc la excelență: disciplină, mentalitate, antrenament, recuperare și capacitatea de a lua totul de la capăt”, a declarat Daniel Dines, co-fondator și CEO al UiPath. „La UiPath, vedem un principiu similar în modul în care ne gândim la viitorul tehnologiei: adevăratele descoperiri au loc atunci când combini elementele potrivite – oameni, tehnologie și inteligență.”
Popovici, simbol al perseverenței și al succesului global
David Popovici, în vârstă de 20 de ani, s-a impus rapid în elita mondială a înotului. Performanțele sale de la Campionatele Mondiale din 2022 – unde a devenit primul înotător din ultimele cinci decenii care a câștigat probele de 100 și 200 metri liber – i-au adus recunoaștere internațională. Tot în 2022, a stabilit un nou record mondial de juniori la 200 m și a devenit al doilea cel mai tânăr sportiv din istorie care a doborât recordul mondial la 100 m liber.
Anul 2024 a fost momentul consacrării olimpice: Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris și a obținut medalia de bronz în finala de 100 m liber, confirmându-și statutul de lider mondial în probele de viteză.
„Sunt încântat să am alături un partener care înțelege cu adevărat de ce este nevoie pentru a excela în propriul domeniu”, a declarat Popovici. „UiPath este un loc în care ideile inovatoare sunt susținute, în care fiecare este încurajat să își exprime creativitatea. Acest parteneriat este construit pe încredere și valori comune și reprezintă o sursă de inspirație pentru mine.”
UiPath FUSION 2025: Dines și Popovici, împreună pe scenă
Un prim moment public al colaborării va avea loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2025, în cadrul UiPath FUSION, un eveniment exclusivist dedicat celor mai pasionați membri ai ecosistemului de inovație UiPath. Daniel Dines și David Popovici vor urca împreună pe scenă pentru a ilustra complementaritatea dintre tehnologia de vârf și performanța umană de excepție.
Parteneriatul marchează o nouă etapă în strategia de brand a UiPath, care își consolidează poziția globală prin asocierea cu valori precum perseverența, talentul și excelența. Colaborarea cu Popovici vine în continuarea angajamentului companiei de a susține elitele, fie ele din domeniul tehnologic sau sportiv, care pot schimba lumea prin viziune și determinare.
David Popovici va participa în perioada 11 iulie – 3 august 2025 la Campionatele Mondiale de Natație din Singapore, parte din drumul său de pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles. În paralel, UiPath continuă extinderea globală și dezvoltarea de soluții de automatizare agentică menite să revoluționeze modul în care oamenii și AI-ul colaborează în organizații.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.