Strategia Naţională pentru 5G, în consultare publică

DCBusiness Team |
Data publicării:

Strategia Naţională pentru 5G ar putea să intre în consultare publică până la finalul lunii viitoare şi previzionăm că, până la sfârşitul acestui an, documentul să fie adoptat în Guvern, a declarat, joi, în cadrul Forumului "Smart Transformation", Eduard Lovin, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). 

"De ce o Strategie Naţională pentru 5G? Pentru că este nevoie de o planificare strategică pentru viitor. 5G nu va însemna un impact doar pentru această industrie, ci pentru toate domeniile economice şi toate aspectele de zi cu zi, de la utilităţi publice, transporturi, sănătate, educaţie, agricultură etc. Realizarea acestei strategii va fi şi o dovadă de seriozitate a administraţiei româneşti şi o predictibilitate pentru a încuraja investiţiile în mod direct în telecom şi în domeniile impactate indirect. Noi previzionăm că undeva la finalul lunii viitoare vom putea ieşi spre o consultare publică cu un document de Strategie Naţională pe 5G şi ulterior, în a doua parte a lunii noiembrie, să încheiem dezbaterea publică şi să preluăm observaţii şi propuneri. Până la finalul anului, sperăm să finalizăm Strategia prin adoptare în Guvern, cu ajutorul colegilor noştri de la Ministerul Comunicaţiilor", a afirmat Lovin. 

În viziunea vicepreşedintelui ANCOM, România lucrează pentru "Smart Transformation", dar mai sunt etape de parcurs până la finalizarea unei astfel de strategii. 

"România îşi doreşte acea smart transformation, dar mai sunt mulţi paşi de făcut. Telecomul reprezintă pentru economie şi pentru societatea modernă cam ceea ce reprezintă sistemul nervos pentru organismul uman. Piaţa comunicaţiilor a ţinut în permanenţă pasul cu cele mai avansate ţări din întreaga lume. Pe piaţa din România vedem un cumul de factori, o combinaţie ideală între inovaţie, preţuri mici, o calitate foarte bună a serviciilor şi o profitabilitate pentru operatori, furnizori de reţele şi servicii. Şi din punct de vedere al reglementării, ANCOM participă activ în Grupul de lucru pentru smart city iniţiat de Ministerul Comunicaţiilor şi coordonează tehnic acea Strategie pentru 5G", a spus oficialul. 

Reprezentanţi guvernamentali şi ai companiilor din domeniul IT şi energetic participă, joi, la cea de-a treia ediţie a Forumului naţional "Smart Transformation", eveniment organizat la Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293883.53RON
1 ETH = 8498.42RON
1 LTC = 238.43RON
1 XRP = 6.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel