Scandal URIAŞ. Ce se întâmplă cu spitalele din nord-estul României

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Întrebarea este dacă se vor închide sau nu
Întrebarea este dacă se vor închide sau nu

Ministerul Sănătăţii (MS) nu va închide niciun spital, doar autorităţile locale în subordinea cărora se află unităţile sanitare putând lua astfel de decizii, afirmă secretarul de stat Tiberius Brădățan, într-un comunicat de presă, pe fondul scandalului izubnit pe această temă. 

Luni, la Iași se va desfășura o reuniune pe tema Masterplanului Regional de Servicii de Sănătate pentru Regiunea de Nord-Est, document contestat de directorii de spitale, autorităţile judeţene şi locale sucevene și care, potrivit lui Brădățan, va fi pus în discuție în prezența tuturor părților interesate.

''Rolul acestei dezbateri nu este de a închide unităţi spitaliceşti, ci de a face o radiografie a situaţiei la zi şi de a găsi împreună soluţii pentru eficientizarea activităţii din instituţiile pentru îngrijirea sănătătii”, afirmă oficialul în comunicatul de presă.

Directorii de spitale refuză

Pe 21 februarie, managerii de spitale din judeţul Suceava, primari şi preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, au convenit să respingă propunerile din Masterplanul Regional de Servicii de Sănătate Regiunea Nord-Est, în cadrul reuniunii de la Iaşi. Directorii de spitale refuză să reducă numărul de paturi, măsură ce apare în draftul masterplanului întocmit de MS, întrebându-se ce se va întâmpla cu medicii şi personalul medical în aceste condiţii, şi solicită creşterea numărului de paturi.

Totodată, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a susţinut că masterplanul pentru sănătate ''se bazează pe date ireale'' şi a spus că ar fi trebuit să se înceapă în Regiunea de Nord-Est cu un masterplan fezabil şi realist pentru drumuri şi autostrăzi.

Reglementare a finanțării spitalelor

În opinia sa, un masterplan fezabil ar trebui să aibă la bază şi o reglementare clară a finanţării spitalelor şi a standardelor de cost. ''Problema cea mai mare este finanţarea spitalelor, care nu este foarte bine reglementată acum. (...) Trebuie reglementată foarte clar finanţarea spitalelor. De aici trebuie pornit în elaborarea unui masterplan. (...) Se vorbeşte de eficienţă în masterplan, dar nu sunt standarde clare de cost'', a susţinut Rîmbu.

Citește și Bani pentru spitale. Rovana Plumb a găsit sursa de finanțare

Potrivit participanţilor la întâlnirea de la Palatul Administrativ din Suceava, propunerile din proiectul de masterplan au în vedere închiderea unor spitale, comasarea altora şi reducerea numărului de paturi la cele care rămân. Prin acest masterplan s-ar propune desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, a celui de Psihiatrie Cronici Siret, a celui de Boli Cronice Siret, fuzionarea Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc cu cel Municipal, reducerea numărului de paturi de spitalizare şi trecerea la spitalizare de zi la Spitalul de Urgenţă Suceava, spitalele municipale Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Informații vechi

Potrivit celor participanţi la întâlnirea respectivă, pentru toate spitalele sunt folosiţi indicatori din anul 2015, când gradul de ocupare era mai scăzut. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, de exemplu, proiectul Ministerului Sănătăţii ar indica un grad de ocupare pentru îngrijire boli acute de 65,8%, în condiţiile în care în 2017 şi 2018 gradul ocupare a fost aproape de 100%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300565.86RON
1 ETH = 14478.01RON
1 LTC = 381.53RON
1 XRP = 2.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel