Revoluție în Europa: ai drepturi de autor asupra propriei fețe și voci!

deepfake_80674400
Deepfake
Danemarca, prima țară din Europa care acordă drepturi de autor asupra propriei înfățișări și voci pentru a combate deepfake-urile.

Danemarca va deveni prima țară europeană care va introduce o legislație explicită pentru a proteja identitatea digitală a cetățenilor împotriva fenomenului deepfake. Guvernul danez a anunțat joi că va modifica legea drepturilor de autor pentru a oferi fiecărei persoane dreptul legal asupra propriului corp, chip și voce – o mișcare fără precedent în Europa.

Proiectul are deja sprijinul unei majorități largi în Parlament și urmează să fie pus în consultare publică înainte de vacanța de vară, fiind planificată adoptarea lui în toamnă. Inițiativa vine în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiilor de inteligență artificială generativă, care permit crearea unor imitații digitale realiste fără acordul persoanelor reprezentate.

Ministrul Culturii: „Oameni transformați în fotocopii digitale”

„În acest proiect de lege transmitem un mesaj clar: fiecare om are dreptul asupra propriului corp, propriei voci și propriei înfățișări. Actuala legislație nu protejează suficient oamenii în fața AI-ului generativ”, a declarat ministrul Culturii, Jakob Engel-Schmidt, pentru The Guardian.

„Oamenii pot fi trecuți prin copiatoare digitale și pot fi folosiți în tot felul de scopuri. Nu sunt dispus să accept asta”, a adăugat el.

Potrivit guvernului, o „deepfake” este definită ca o reprezentare digitală extrem de realistă a unei persoane, care include înfățișarea și vocea acesteia.

Ce prevede noua lege: ștergerea conținutului și despăgubiri

După adoptare, modificarea legislativă va permite oricărui cetățean să solicite eliminarea de pe platformele online a conținutului creat digital care le imită chipul, vocea sau prestația artistică, dacă a fost publicat fără consimțământ. În caz de încălcare, cei afectați vor putea solicita despăgubiri.

Excepție vor face parodiile și materialele satirice, care vor continua să fie permise, sub protecția libertății de exprimare.

Platformele digitale, sub presiune: „Vor lua în serios această lege”

Engel-Schmidt a precizat că, dacă platformele nu se vor conforma noilor reguli, acestea ar putea fi amendate sever și ar putea deveni subiect de acțiune la nivelul Comisiei Europene.

„Dacă platformele nu respectă regulile, suntem pregătiți să luăm măsuri suplimentare. De aceea cred că vor lua în serios această lege”, a avertizat ministrul.

Guvernul danez intenționează să promoveze acest model de reglementare și în rândul altor state europene, cu ocazia viitoarei președinții a Danemarcei la Consiliul UE.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close