Retrogradarea Franței de către Fitch agită piețele europene

fitch-ratings_23748600
Fitch Ratings
Randamentele obligațiunilor guvernamentale din zona euro au debutat luni într-o notă stabilă, însă titlurile franceze au rămas în urmă după ce agenția de rating Fitch a retrogradat vineri ratingul pe termen lung al Franței, pe fondul încetinirii economiei și al datoriei publice în creștere, transmite Reuters.

Săptămâna aceasta este marcată de numeroase evenimente macroeconomice, inclusiv deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale a SUA, Băncii Angliei și Băncii Japoniei – factori care ar putea influența apetitul investitorilor pentru datoria zonei euro.

Randamentul titlurilor franceze pe 10 ani (FR10YT=RR) a urcat cu 1 punct de bază, la 3,516%, în timp ce randamentul obligațiunilor germane de referință (DE10YT=RR) a coborât ușor la 2,708%. Prima de risc cerută de investitori pentru a deține obligațiuni franceze în locul celor germane a depășit luni pragul de 80 puncte de bază, după ce luna trecută era în jur de 65, pe fondul fragilității politice de la Paris și al votului de încredere de săptămâna trecută.

Președintele Emmanuel Macron l-a numit săptămâna trecută pe loialistul Sébastien Lecornu în funcția de prim-ministru – al cincilea în mai puțin de doi ani – după ce François Bayrou a fost înlăturat în urma votului de neîncredere provocat de bugetul extrem de contestat.

Fitch a retrogradat vineri ratingul Franței cu o treaptă, la A+

„Principala noastră îngrijorare legată de Franța ține de posibilele acțiuni de rating din partea Moody’s și/sau S&P. În prezent, ambele agenții evaluează Franța la AA-”, a declarat Mohit Kumar, strateg la Jefferies. „Dacă incertitudinea politică persistă, există riscul unei noi retrogradări. Iar dacă Franța coboară sub AA- din partea a două agenții sau mai multe, am putea asista la vânzări forțate din partea unor conturi instituționale. Rămânem negativi pe spreadurile Franței.”

Banca Centrală Europeană a menținut săptămâna trecută dobânzile din zona euro nemodificate, conform așteptărilor, și a redus estimările privind inflația pe termen lung.

Într-un interviu acordat luni Financial Times, Martin Kocher – noul guvernator al băncii centrale a Austriei – a afirmat că BCE se află, sau este foarte aproape, de finalul ciclului de relaxare monetară, o viziune reflectată și de piețele de derivate din zona euro.

Pe lângă avalanșa de decizii ale băncilor centrale, această săptămână aduce și un volum important de emisiuni de datorie. Germania, Franța, Spania, Slovacia, Grecia și Finlanda vor organiza licitații, cu o ofertă totală de 28 miliarde de euro (32,81 miliarde de dolari), potrivit estimărilor Commerzbank.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close