Ratingul pe termen lung al Transelectrica, păstrat

Simona Haiduc |
Data publicării:

Fitch Ratings a confirmat la "BBB" ratingul pe termen lung atribuit transportatorului naţional de energie electrică Transelectrica, cu perspectivă stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. 

Ratingul reflectă profilul de creditare individual al companiei dar Fitch avertizează că orice îmbunătăţire este limitată de legăturile cu România (rating "BBB minus", cu perspectivă stabilă), care deţine 58,7% din Transelectrica.

Confirmarea ratingului reflectă bilanţul conservator şi câştigurile Transelectrica, sprijinite de reglementările ţării privind transportul energiei electrice, actualul cadru legal fiind în vigoare până la mijlocul lui 2019. Actualele reglementări stimulează investiţiile în reţele, cu fonduri de peste trei miliarde de lei planificate până în 2023, ceea ce ar putea avea ca rezultat creşterea gradului de îndatorare, apreciază Fitch.

În opinia agenţiei de evaluare financiară, ratingul Transelectrica pe termen lung este plafonat la ''BBB'', cu o treaptă peste cel al României, datorită legăturilor companiei cu statul. Fitch estimează că o acţiune pozitivă de rating ar putea avea loc dacă profilul de creditare al Transelectrica se îmbunătăţeşte şi ratingul suveran al României este revizuit în creştere.

În schimb, calificativul poate fi înrăutăţit dacă legăturile cu Guvernul devin mai puternice, dacă ratingul suveran al României este revizuit în scădere sau dacă se schimbă semnificativ reglementările privind transportul energiei electrice, ceea ce ar putea afecta profitabilitatea Transelectrica.

În opinia Fitch, principalii factori care ar putea, individual sau colectiv, să ducă la îmbunătăţirea ratingului României sunt: reducerea riscurilor instabilităţii macroeconomice, implementarea consolidării fiscale care îmbunătăţeşte traiectoria pe termen lung a datoriei publice ca procent din PIB şi îmbunătăţirea sustenabilă a finanţelor externe.

De asemenea, principalii factori care ar putea, individual sau colectiv, să ducă la înrăutăţirea ratingului României sunt: deficitele fiscale ridicate persistente care duc la o creştere rapidă a datoriei guvernamentale ca procent din PIB, o supraîncălzire a economiei sau o "aterizare forţată" care subminează stabilitatea macroeconomică.

Transelectrica, operatorul de transport şi sistem în sectorul energiei electrice, a afişat un profit net de 98,02 milioane de lei pentru primele şase luni din acest an, similar cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 98,38 milioane de lei. În acelaşi timp, veniturile totale au fost în scădere cu 29%, de la 1,739 miliarde de lei, la 1,233 miliarde de lei. Cheltuielile totale au fost şi ele mai mici cu 30%, de la 1,610 miliarde de lei, la 1,121 miliarde de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469550.60RON
1 ETH = 15994.99RON
1 LTC = 393.48RON
1 XRP = 10.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22642.280.56%
BET-BK4381.240.53%
BET-EF1238.960.51%
BET-FI80319.220.00%
BET-NG1704.910.65%
BET-TR52582.300.61%
BET-TRN50836.210.60%
BET-XT1945.300.52%
BET-XT-TR4424.590.57%
BET-XT-TRN4288.480.56%
BETAeRO947.07-0.58%
BETPlus3299.100.54%
RTL50790.870.56%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel