Preacordul SUA-Iran. Republicanii duri cer garanții iar Obama este sceptic

Preacordul dintre Statele Unite și Iran, anunțat de Donald Trump ca o posibilă ieșire din conflictul care a tensionat piețele energetice și a împins în sus prețurile la pompă, este privit cu multă prudență la Washington. Potrivit Les Echos, documentul care urmează să fie semnat oficial vineri, în Elveția, nu rezolvă deocamdată problema centrală - programul nuclear iranian - ci funcționează mai degrabă ca o încetare a ostilităților și ca o soluție pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

De ce este primit acordul cu rezerve la Washington

Americanii sunt presați să pună capăt războiului cu Iranul, într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu au alimentat scumpirea combustibililor și au creat presiune politică internă asupra administrației Trump. Din acest punct de vedere, anunțul unui preacord de pace este o veste bună pentru piețe, pentru transportul maritim și pentru consumatorii americani.

Totuși, potrivit Les Echos, entuziasmul este temperat de faptul că înțelegerea este fragilă. Ea trebuie să treacă prin procedura diplomatică de semnare oficială, dar și printr-o etapă mult mai complicată: negocierea ulterioară a dosarului nuclear iranian.

Washingtonul nu are toate pârghiile în fața regimului de la Teheran, care nu pare dispus să renunțe complet la programul său nuclear. Tocmai de aceea, mai mulți responsabili politici americani privesc acordul cu reținere, chiar dacă el poate opri temporar conflictul și poate debloca circulația prin Strâmtoarea Ormuz.

Citește și: Trump: Acordul cu Iranul este finalizat. Strâmtoarea Ormuz, redeschisă imediat. "Să curgă petrolul în valuri!"

Obama, sceptic față de noul acord cu Iranul

Barack Obama a dat tonul criticilor moderate. Nu dintr-o poziție de susținător al unei intervenții militare, ci din perspectiva celui care a negociat, în 2015, acordul nuclear JCPoA, documentul prin care programul nuclear iranian era plasat sub control internațional, pentru a împiedica Teheranul să obțină arma atomică.

Potrivit Les Echos, Obama a declarat duminică, la ABC News, că este puțin probabil ca un nou acord să fie „sensibil diferit” sau să reprezinte „o îmbunătățire semnificativă” față de acordul inițial. Fostul lider de la Casa Albă a amintit că tratatul JCPoA „a funcționat o lungă perioadă”, până când Statele Unite s-au retras din el.

Retragerea a fost decisă de Donald Trump în primul său mandat. După acel moment, Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu a mai avut același acces la siturile nucleare iraniene pentru a efectua inspecțiile necesare.

Ce problemă nu rezolvă preacordul

Punctul sensibil este că documentul care ar urma să fie semnat vineri, în Elveția, nu închide dosarul nuclear. Les Echos descrie preacordul drept o „trevă îmbunătățită”, nu ca pe un acord complet de dezarmare.

În centrul documentului se află două obiective urgente: redeschiderea Strâmtorii Ormuz și oprirea ostilităților. Ambele sunt importante pentru economia mondială, deoarece Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului și gazelor.

În schimb, dezarmarea Iranului, soarta uraniului îmbogățit și arhitectura unui eventual regim de verificare urmează să fie discutate ulterior. Potrivit Les Echos, aceste negocieri ar trebui să aibă loc într-un termen de 60 de zile, dar termenul ar putea aluneca, așa cum se întâmplă frecvent în dosarele diplomatice sensibile.

Trump vrea să pară mai ferm decât Obama

Pentru Donald Trump, acordul are și o miză politică personală. El a criticat de mai multe ori acordul nuclear din 2015, pe care l-a numit „oribil” și despre care a spus că ar fi echivalat cu oferirea armei nucleare Iranului.

Potrivit Les Echos, una dintre temerile lui Trump este să nu fie perceput drept mai slab decât Obama în dosarul iranian. De aceea, Casa Albă insistă că actualul preacord nu este o simplă revenire la logica vechiului JCPoA, ci o înțelegere care ar trebui să ducă, într-o etapă ulterioară, la limitarea reală a capacităților nucleare iraniene.

Problema este că, în acest moment, documentul pare să lase cele mai grele chestiuni pentru mai târziu. Tocmai acest lucru alimentează scepticismul criticilor, inclusiv al unor republicani care susțin o linie dură față de Iran.

De ce republicanii duri au îndoieli

În tabăra republicană, așa-numiții „fauci” privesc acordul cu suspiciune. Pentru ei, o simplă redeschidere a Strâmtorii Ormuz și o oprire temporară a ostilităților nu sunt suficiente dacă Iranul își păstrează capacitatea de a continua programul nuclear.

Îngrijorarea principală este că Teheranul ar putea folosi perioada de calm diplomatic pentru a câștiga timp, fără să ofere concesii reale în privința uraniului îmbogățit, a infrastructurii nucleare sau a accesului inspectorilor internaționali.

În plus, orice ridicare a sancțiunilor, chiar și treptată, poate deveni o temă explozivă în politica americană, dacă nu este legată de garanții clare. Donald Trump a transmis deja că relaxarea sancțiunilor va depinde de comportamentul Iranului, dar criticii cer mecanisme precise, verificabile și greu de ocolit.

Cum poate afecta acordul prețurile la energie

Pentru piețele internaționale, miza imediată este Strâmtoarea Ormuz. Dacă ruta este redeschisă complet și transporturile revin la un flux normal, presiunea pe petrol și pe carburanți s-ar putea reduce. Pentru consumatori, efectul ar putea fi vizibil mai ales prin temperarea prețurilor la pompă, în funcție de reacția piețelor și de evoluția cotațiilor internaționale.

În schimb, dacă semnarea oficială este amânată, dacă Iranul nu confirmă termenii înțelegerii sau dacă negocierile nucleare se blochează, piețele pot rămâne tensionate. Într-un astfel de scenariu, orice incident în zona Golfului Persic ar putea reaprinde temerile legate de aprovizionare.

Deocamdată, acordul pare să ofere o gură de oxigen, nu o soluție definitivă. El poate opri conflictul și poate calma temporar piețele, dar nu elimină marea întrebare: ce va accepta Iranul în privința programului său nuclear.

Un acord fragil, cu multe necunoscute

Preacordul anunțat de Donald Trump marchează o posibilă schimbare de direcție în relația dintre Washington și Teheran, dar rămâne de văzut dacă va supraviețui presiunilor politice, suspiciunilor reciproce și negocierilor tehnice care urmează.

Pentru Obama, documentul riscă să nu fie o îmbunătățire reală față de acordul din 2015. Pentru republicanii duri, riscul este ca administrația Trump să accepte prea puțin de la Iran în schimbul unei detensionări rapide. Pentru piețe, miza este mai simplă și mai urgentă: redeschiderea Strâmtorii Ormuz și evitarea unui nou șoc energetic.

De aceea, semnarea de vineri nu va fi finalul crizei, ci doar începutul unei etape decisive. Abia negocierile privind uraniul îmbogățit, inspecțiile internaționale și eventualele sancțiuni vor arăta dacă acest preacord este o pace reală sau doar o pauză diplomatică.