Polonia. Campanie electorală dominată de afaceri compromițătoare

Simona Haiduc |
Data publicării:
Duminică, în Polonia vor fi alegeri parlamentare
Duminică, în Polonia vor fi alegeri parlamentare

Campania electorală pentru legislativele de duminică, din Polonia, unde conservatorii sunt favoriți, a fost marcată de mai multe ”afaceri” compromițătoare atât pentru putere, cât și pentru opoziție. Iată câteva exemple.

1. În tabăra partidului conservator ”Dreptate și Justiție” (PiS), la putere din 2015, cea mai spectaculoasă scădere în sondaje aparține șefului Camerei supreme de control (Curtea de Conturi), fost ministru de Finanțe și fost șef al administrației fiscale, Marian Banas.

O anchetă jurnalistică a arăratat că Banas a fost până de curând proprietarul unui imobil care adăpostea un fel de casă de toleranță, pentru care încasa o chirie foarte mică, probabil o manevră în detrimentul fiscului. Chiar dacă a negat aceste speculații, declarând că nu este vorba decât de o campanie de defăimare, Banas și-a luat, începând din 23 de septembrie, concediu fără plată în așteptarea anchetei.

2. Un viceministru al Justiției, Lukasz Piebiak, a demisionat, în luna august, acuzat că a orchestrat o campanie de mesaje pline de ură pe rețelele sociale împotriva judecătorilor care erau împotriva controversatelor reforme judiciare în curs de realizare. Operațiunea a fost denunțată de o tânără care a jucat un rol central, dar a schimbat tabăra și a făcut publice email-urile și postările pe Twitter.

Citește și Polonia intră în programul Visa Waiver. România, lasătă la ușă

3. Tot în august, președintele Dietei (camera inferioară a Parlamentului polonez), Marek Kuchchinski, și-a prezentat demisia, după ce Opoziția și o parte a mass-media au dezvăluit că al doilea om în stat folosea frecvent avioanele guvernamentale în interes propriu. Însoțit de familie sau de prieteni, el a utilizat aceste mijloace de transport pentru a petrece weekendurile în regiunea Rzeszow.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0851
Diferența -0.0005
Zi precendentă 5.0856
USD
Azi 4.3947
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.38
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0851 RON
USD flag1 USD = 4.3947 RON
GBP flag1 GBP = 5.7713 RON
CHF flag1 CHF = 5.4787 RON
AUD flag1 AUD = 2.8748 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1364 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0285 RON
NOK flag1 NOK = 0.4356 RON
SEK flag1 SEK = 0.4652 RON
XAU flag1 XAU = 566.1560 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483047.93RON
1 ETH = 17026.12RON
1 LTC = 431.47RON
1 XRP = 11.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22516.790.13%
BET-BK4358.160.60%
BET-EF1232.720.15%
BET-FI80316.181.17%
BET-NG1693.930.19%
BET-TR52263.550.13%
BET-TRN50530.740.13%
BET-XT1935.320.17%
BET-XT-TR4399.610.17%
BET-XT-TRN4264.500.17%
BETAeRO952.581.82%
BETPlus3281.240.14%
RTL50509.770.13%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel