Plata pensiei se suspendă în anumite situații. Află care sunt acestea

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
La plimbare
La plimbare

Situațiile respective sunt descrise de Casa Națională de Pensii Publice, instituția cea mai abilitată să clarifice toate nelămurile pensionarilor.

Astfel, după cum precizează CNPP, pensia nu se mai plătește începând cu luna următoare în mai multe situații ce pot apărea în viața celor care beneficiază de acest venit. 

1. Când pensionarul își stabilește domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România are încheiată o convenție de asigurări sociale unde se precizează că pensia se plătește de către celălalt stat. 

2. Când pensia anticipată parțială sau pensia anticipată se cumulează cu venituri obținute:

- în baza unui contract individual de muncă;

- în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

- de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

3. Se spuspendă plata pensiei și pentru pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut la art. 84 lit. c) ori cel prevăzut la art. 86 alin. (1) când nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, a centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă sau a comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii beneficiarul unei pensii de urmaș realizează dintr-o activitate profesionala venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.

4. Pensionarul de urmaş pierde indemnizația ala împlinirea vârstei de 16 ani dacă nu face dovada continuării studiilor.

5. Tot în cazul pensiei de urmaș, soţul nu mai primește acești bani când realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salarial mediu brut.

6. Vorbind tot despre soţul supravieţuitor, el pierde pensia de urmaș în momentul în care s-a recăsătorit sau optează pentru altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii.

De menționat că, în sistemul unitar de pensii publice, reluarea plăţii pensiei se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii pensiei. Foarte important este ca solicitarea scrisă să fie depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294264.07RON
1 ETH = 8685.53RON
1 LTC = 235.41RON
1 XRP = 6.43RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel