Piața petrolului. Răzbunarea OPEC. Rusia, pusă la pământ

Simona Haiduc |
Data publicării:
Piața a reacționat absolut neașteptat
Piața a reacționat absolut neașteptat

Moscova a declanșat războiul prețurilor pe piața petrolului pentru că nu a acceptat propunerea Arabiei Saudite, care cerea Rusiei să-și reducă producția de petrol cu 1,5 milioane de barili pe zi. Acum, Organizația țărilor exportatoare de petrol, OPEC, a ridicat pragul condițiilor sale, astfel, că autoritățile de la Kremlin s-au văzut, practic, puse la pământ. Prețul plătit acum pentru încăpățânarea lor este cel mai mare. 

Confirmată la sfârșitul reuniunii alianței OPEC+, adică țările cartelului plus alți mari producători de petrol, inclusiv Rusia, înțelegerea convenită impune Moscovei o reducere a cotelor de producție de 1,8 milioane de barili pe zi, comparativ cu nivelul lunii martie. Dacă nu a vrut 1,5 milioane, s-a ales cu mai mult. O demonstrație în plus că socoteala de acasă nu iese cu cea din târg.

Mai ales când pe fir intervin Statele Unite. Surse din cadrul discuțiilor de vineri susțin că, deși au fost invitații, reprezentanții Administrației americane nu au venit la întrunire. În schimb, președintele Donald Trump a purtat negocieri cu omologul lui de la Kremlin, Vladimir Putin, și cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz al Saud. Numai după aceste convorbiri, Moscova și Riad au priceput cât de necesar este un acord.

Citește și Piața petrolului. Saudiții cumpără companii petroliere

Un acord menit, pe de o parte, să calmeze piața petrolului și să stabilizeze prețurile la aur negru și, pe de altă parte, să evite, cel puțin pentru moment, tensiuni politice internaționale inutile pe fondul profundei crize economice provocată de pandemia de coronavirus. De amintit că, nu mai departe de miercuri, Trump a amenințat că, dacă rușii și saudiții nu vor îngropa securea războiului, Washingtonul va impune taxe vamale pentru petrolul importat din cele două țări.

Conform documentelor publicate pe site-ul OPEC, țările OPEC+ au convenit ca, începând cu luna mai, să reducă producția cu 10 milioane de barili de petrol pe zi pe o durată de două luni. Apoi, cu 8 milioane de barili în următoarele 6 luni și 6 milioane de barili în decurs de 16 luni. Cu alte cuvinte, înțelegerea va funcționa doi ani, cu posibilitatea de prelungire după un an și jumătate. Prima reacție a pieței a fost absolut o surpriză: de la aproape 36 de dolari/baril din ajun, prețul petrolului marca Brent a coborât la 32 de dolari/baril.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.067
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.067
USD
Azi 4.2778
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2778
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0670 RON
USD flag1 USD = 4.2778 RON
GBP flag1 GBP = 5.8389 RON
CHF flag1 CHF = 5.4387 RON
AUD flag1 AUD = 2.8544 RON
DKK flag1 DKK = 0.6788 RON
CAD flag1 CAD = 3.1107 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0292 RON
NOK flag1 NOK = 0.4358 RON
SEK flag1 SEK = 0.4624 RON
XAU flag1 XAU = 504.5467 RON
Monede Crypto
1 BTC = 497131.61RON
1 ETH = 19673.39RON
1 LTC = 502.68RON
1 XRP = 13.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20869.290.84%
BET-BK4033.790.61%
BET-EF1130.100.94%
BET-FI73717.84-0.30%
BET-NG1521.391.16%
BET-TR48429.500.84%
BET-TRN46824.810.84%
BET-XT1788.110.71%
BET-XT-TR4062.720.71%
BET-XT-TRN3938.160.71%
BETAeRO952.820.16%
BETPlus3056.660.81%
RTL46694.450.85%

Opinii

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...

Cristian Popa, BNR

Cele trei sectoarele unde România nu găsește oameni. Avertisment din partea BNR

BNR: România are un deficit de forță de muncă...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel