Ministerul Finanţelor a atras luni 1,1 miliarde de lei de la băncile comerciale, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Prima emisiune, cu o maturitate reziduală de 42 de luni, a avut o valoare nominală de 500 milioane de lei şi un randament mediu anual de 7,10%. Cererea băncilor a depăşit semnificativ oferta, subscrierile ridicându-se la 1,245 miliarde de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul intenţionează să atragă încă 75 milioane de lei, la acelaşi randament.
Cea de-a doua emisiune, cu o maturitate reziduală de 93 de luni, s-a ridicat la 600 milioane de lei, la un randament mediu de 7,11% pe an. Băncile au subscris titluri în valoare totală de 842,2 milioane de lei. Şi pentru această emisiune este prevăzută o licitaţie suplimentară marţi, pentru încă 90 milioane de lei.
În total, Ministerul Finanţelor a planificat pentru luna octombrie 2025 împrumuturi de 7 miliarde de lei de la băncile comerciale, la care se pot adăuga până la 990 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive.
Astfel, suma totală vizată, de 7,99 miliarde de lei, depăşeşte cu aproape 1 miliard de lei nivelul programat în septembrie (6,995 miliarde lei) şi va fi utilizată pentru refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice, precum şi pentru finanţarea deficitului bugetar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 499973.17RON
1 ETH = 18047.00RON
1 LTC = 436.58RON
1 XRP = 11.56RON 





