Orasele fără de care economia României s-ar prăbuși!

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sunt opt mari orase
Sunt opt mari orase

Opt dintre cele mai mari oraşe din România generează peste jumătate din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării şi suntem de acord că este mare nevoie de dezvoltarea mai multor astfel de motoare de creştere economică, a afirmat, marţi, în cadrul conferinţei "Cities of Tomorrow", ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt. 

"Mă aflu în ţara aceasta de doi ani şi ceva (...) Opt cele mai mari oraşe din ţară generează mai mult de jumătate din PIB-ul naţional. Aceste oraşe sunt motoare ale creşterii economice şi sunt raze de dezvoltare pentru întreaga ţară. Acestea sunt centre culturale importante care atrag turişti, studenţi, investitori şi experţi de profesie. Suntem de acord cu toţii că România are nevoie de mai multe astfel de motoare de creştere, iar întrebarea dificilă este cum să creăm astfel de pool-uri de dezvoltare în mod sustenabil. Nu cred că există o reţetă care să se aplice peste tot în ceea ce priveşte strategiile de dezvoltare urbană. Orice strategie trebuie să cuprindă un melanj corespunzător de abordări de sus în jos şi de jos în sus. Administraţiile locale şi centrale, guvernele trebuie să asigure cadrul care să răspundă cererilor din ce în ce mai mare de servicii publice şi de infrastructură. Călătorind prin ţară a văzut multe companii, în special germane, care deja aplică principiile responsabilităţii corporatiste", a menţionat oficialul german.

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti a subliniat, totodată, că, până în anul 2050, trei sferturi din populaţia lumii va locui în oraşe, echivalentul a circa 7 miliarde de oameni.

Citește și Cele mai căutate meserii în România

"Când ne gândim la oraşele de mâine, nu pot să nu mă gândesc la oraşele de ieri, în care mi-am petrecut o mare parte din viaţa privată şi profesională, în Ghana, la Londra, la Moscova etc. Am trăit şi în alte oraşe în care calitatea vieţii este ridicată, cum ar fi Dusseldorf, oraşul meu natal. Mediul urban trebuie să răspundă peste tot aceloraşi probleme, şi anume cum să asigure dezvoltarea sustenabilă în următorii zeci de ani. Până în 2050, trei sferturi din populaţia lumii va locui în oraşe, circa 7 miliarde de oameni. În următoarele decenii, numărul aşa-numitelor mega-oraşe, cu peste 10 milioane de locuitori, se va dubla, de la 24 câte există la ora actuală. Pe de o parte, e neîndoielnic faptul că urbanizarea a fost elementul-cheie în înregistrarea unui progres, dar şi o scăderea numărului populaţiei care trăieşte în sărăcie. Oraşele acoperă peste 80% din activitatea economică a lumii, a dezvoltării urbanistice şi economice. Asta e bine. Mai puţin bine este faptul că tot urbanizarea este responsabilă pentru una dintre cele mai mari probleme ale omenirii: urbanizarea exacerbează diferenţele economice, cauzează revolte publice şi solicită în mod excesiv mediul înconjurător. Sunteţi de acord cu mine că oraşele româneşti se confruntă cu aceleaşi provocări şi oportunităţi", a spus Cord Meier-Klodt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 28-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 326186.17RON
1 ETH = 16427.74RON
1 LTC = 432.69RON
1 XRP = 2.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel