Neuralink, compania lui Musk care vrea implantarea de cipuri în creier, a început recrutarea pentru testele pe oameni

neuralink-copy_75251900
Neuralink
Neuralink a dat startul testelor pe oameni pentru implantarea de ciprui în creier. 

Neuralink, compania lui Elon Musk care propune implantarea de cipuri în creier, a început marți recrutarea pentru primul său studiu clinic pe oameni, potrivit unui blog al companiei.

Studiul PRIME (Precise Robotically Implanted Brain-Computer Interface), demarat de start-up-ul din domeniul biotehnologiei, Neuralink, va începe să ofere implanturi cerebrale pacienților cu paralizie, scrie CNN.

Implantul va fi instalat în partea creierului care se controlează abilitățile motrice. Cipul, instalat de un robot, va înregistra și va trimite apoi semnale cerebrale către o aplicație, scopul inițial fiind "de a le oferi oamenilor capacitatea de a controla un cursor sau o tastatură de calculator doar cu ajutorul gândurilor lor", a scris compania.

Cei care suferă de afecțiuni precum tetraplegie sau de sclerozeă laterală amiotrofică se pot înscrie în acest studiu care va dura șase ani, 18 luni de vizite la domiciliu și la clinică, urmate de alte vizite pentru monitorizare pe parcursul a cinci ani.

Compania lui Musk a realizat până acum doar teste pe animale și s-a confruntat cu scepticismul experților după ce o maimuță supusă experimentelor a murit anul trecut.

În luna mai, Neuralink a scris pe Twitter că a primit autorizația FDA (Food and Drug Administration) pentru teste clinice pe oameni. Inițierea testelor pe oameni vine, de asemenea, la mai bine de o lună după ce start-up-ul a strâns 280 de milioane de dolari într-o rundă de strângere de fonduri condusă de Founders Fund, o firmă de capital de risc din San Francisco înființată de Peter Thiel, miliardarul controversat care a fost, de asemenea, cofondator la PayPal.

"Suntem extrem de entuziasmați de acest nou capitol la Neuralink", a scris compania compania la acel moment pe X, platforma de socializare deținută de Musk, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Elon Musk a declarat lunile trecute, în cadrul unui eveniment că Neuralink a depus "majoritatea" documentelor la US Food and Drug Administration și ar putea începe testele pe oameni în termen de șase luni.

În acest context, ulterior acestei declarații angajații au declarat pentru Reuters că firma se grăbește să se lanseze pe piață, lucru care a condus la moartea animalelor și la o anchetă federală.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close