NASA vrea să ajungă pe Venus. Când va pleca spre 'planeta soră'

Venus este și cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, cu o temperatură medie a suprafeței de 462 °C și este acoperită cu un strat opac de nori de acid sulfuric.
Venus este și cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, cu o temperatură medie a suprafeței de 462 °C și este acoperită cu un strat opac de nori de acid sulfuric.

NASA a anunțat că are în plan lansarea a două noi misiuni științifice pe Venus, în perioada 2028-2030. Aceasta va constitui prima misiune de acest tip, desfășurată în ultimele decenii de către Agenția Spațială Americană.

Scopul resuscitării misiunilor pe Venus este studierea atmosferei dar și a formațiunilor geologice a planetei Venus, care este și cea mai aproape de Pământ dintre toate planetele sistemului solar.

Agenția spațială americană a declarat că va acorda aproximativ 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea fiecărei dintre cele două misiuni, denumite DAVINCI + (prescurtarea pentru Atmosphere Venus Investigation of Noble Gases, Chemistry and Imaging), respectiv VERITAS (acronimul pentru Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography and Spectroscopy).

DAVINCI + va măsura compoziția atmosferei dense de pe Venus și își propune să crească nivelul de înțelegere privind modul în care planeta a evoluat. Misiunea VERITAS va cartografia suprafața planetei pentru a ajuta la determinarea istoriei sale din punct de vedere geologic și pentru a afla motivul pentru care s-a dezvoltat atât de diferit față de planeta noastră, a spus NASA, relatează Reuters.

Citește și: Rusia, avertisment: Urmărim cu atenție Marea Neagră

DAVINCI + este, de asemenea, de așteptat să livreze primele imagini de înaltă rezoluție ale caracteristicilor geologice unice de pe Venus, care pot fi comparabile cu continentele Pământului și ar putea revela că Venus are totuși plăci tectonice, asemănătoare cu cele existente pe planeta noastră, se mai spune în anunțul NASA.

Venus este o planetă telurică și este uneori numită „planeta soră” a Pământului, datorită dimensiunii lor similare, a masei, a apropierii de Soare și a compoziției chimice. În alte aspecte diferă radical de Terra. Are cea mai densă atmosferă dintre cele patru planete telurice, constând din mai mult de 96 % dioxid de carbon. Presiunea atmosferică la suprafața planetei este de 92 de ori mai mare decât pe Pământ.

Venus este și cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, cu o temperatură medie a suprafeței de 462 °C și este acoperită cu un strat opac de nori de acid sulfuric.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0378
Diferența 0.0603
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.4517
Diferența 0.0614
Zi precendentă 4.3903
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0378 RON
USD flag1 USD = 4.4517 RON
GBP flag1 GBP = 5.9272 RON
CHF flag1 CHF = 5.3932 RON
AUD flag1 AUD = 2.8685 RON
DKK flag1 DKK = 0.6751 RON
CAD flag1 CAD = 3.2199 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4286 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 483.5504 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421315.57RON
1 ETH = 7891.22RON
1 LTC = 368.38RON
1 XRP = 9.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16570.20-0.45%
BET-BK3092.51-0.62%
BET-EF905.08-0.31%
BET-FI58198.51-1.42%
BET-NG1201.37-0.27%
BET-TR36540.09-0.45%
BET-TRN35516.84-0.45%
BET-XT1419.77-0.60%
BET-XT-TR3077.71-0.60%
BET-XT-TRN2997.94-0.60%
BETAeRO797.05-2.47%
BETPlus2441.45-0.56%
RTL37046.44-0.38%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel