Creşterea preţului petrolului este un "foarte mic preţ de plătit pentru pacea şi securitatea Statelor Unite şi a lumii", a scris preşedintele american Donald Trump duminică pe reţeaua sa Truth Social, la doar câteva minute după ce preţul barilului de petrol a depăşit 100 de dolari, notează AFP.
"Doar proştii cred altfel!", a adăugat preşedintele american, în a noua zi a războiului din Orientul Mijlociu, asigurând că preţul ţiţeiului va "scădea rapid atunci când distrugerea ameninţării nucleare iraniene va fi încheiată".
Războiul din Orientul Mijlociu a închis aproape complet Strâmtoarea Ormuz, în urma ameninţărilor iraniene la adresa transportului maritim. Acest lucru a blocat exporturile din principala regiune producătoare de petrol a lumii şi a contribuit la creşterea cotaţiilor la bursa de la Londra.