Presiuni asupra Europei pentru scăderea prețurilor la carburanți: SUA cer Franței și Germaniei să scoată motorină din rezerve

Pompa de motorina
Pompă de motorină / Foto: Magnific
Washingtonul cere Franței și Germaniei să intervină pe piața motorinei.

Statele Unite cer Germaniei și Franței să scoată motorină din rezervele de urgență, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor globale la carburanți. În același timp, Washingtonul a avertizat că ar putea lua în calcul interzicerea exporturilor americane de motorină, potrivit unor surse apropiate discuțiilor, citate de Reuters.

Avertismentul marchează o intensificare a presiunilor exercitate de SUA asupra Europei, în condițiile în care președintele Donald Trump analizează posibilitatea limitării exporturilor de motorină din Statele Unite, cu scopul de a ține prețurile sub control pe piața americană înaintea alegerilor din noiembrie.

Reuters a relatat anterior că administrația de la Washington este nemulțumită, în special, de Franța și Germania, considerând că cele două țări nu și-au respectat pe deplin angajamentele asumate anterior privind utilizarea rezervelor de petrol și de produse rafinate.

"Este în interesul Europei să colaboreze cu Statele Unite, în timp ce noi analizăm diverse modalităţi de a spori oferta de produse rafinate şi de a reduce costurile pentru consumatori", a declarat un oficial american pentru Reuters.

Reacţia Franţei

Un oficial de la Palatul Elysee a declarat că preşedintele francez Emmanuel Macron şi Trump nu au discutat despre această problemă în timpul întâlnirii lor de săptămâna trecută, desfăşurată în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Totuşi, oficialul a declarat că Macron va convoca o videoconferinţă a liderilor din ţările G7 pentru a aborda problema creşterii preţurilor la combustibili şi a disponibilităţii globale a produselor rafinate, inclusiv coordonarea eliberării unor rezerve, în colaborare cu Agenţia Internaţională pentru Energie.

x close