"Am plătit energia o dată prin prețul electricității, a doua oară prin subvenții, ajutoare, ștergeri de datorii și investiții publice, iar a treia oară prin centrale îmbătrânite, mine decapitalizate și capacități noi care nu au mai fost construite la timp.
Graficul evoluției din perioada 2000–2026 desface această iluzie în cinci curbe: prețul mediu angro din România, prețul estimat al energiei importate și trei variante ale costului cărbunelui – după ajutoare, fără certificatele de CO₂ și cu toate costurile economice incluse.
Imaginea rezultată este incomodă atât pentru adversarii ideologici ai cărbunelui, cât și pentru apărătorii lui necondiționați", explică expertul în energie Dumitru Chisăliţă.
"În anii 2005–2008, costul rămas în sarcina producătorilor după sprijinul statului putea apărea sub prețul mediu al pieței. De aici s-a născut mitul că România dispunea de o energie sigură, internă și ieftină, distrusă ulterior exclusiv de politicile climatice europene.
Dar ceea ce apărea în factura producătorului nu reprezenta întregul cost suportat de economie.
O parte din diferență era împinsă în afara prețului energiei, în arierate, datorii către buget, investiții publice, pierderi ale companiilor de stat, obligații de mediu amânate, costuri sociale și cheltuieli viitoare pentru închiderea minelor și refacerea terenurilor. Cărbunele părea ieftin deoarece factura fusese împărțită în mai multe plicuri și trimisă aceleiași persoane: contribuabilul român. Subvenția nu face energia mai ieftină. Doar mută plata din factura de electricitate în bugetul statului. Iar bugetul statului nu este o abstracțiune – tot cetățenii și companiile îl alimentează.", explică preşedintele AEI.
"Noua serie – costul cărbunelui fără certificatele de CO₂ – permite separarea propagandei de realitate. Da, certificatele au avut un impact sever după 2018. Costul estimat al CO₂ a crescut de la aproximativ 95 lei/MWh în 2018 la 500 lei/MWh în 2022, coborând ulterior spre 330–350 lei/MWh în perioada 2024–2026.
Chiar și într-o lume imaginară în care certificatele ar dispărea, costul estimat al cărbunelui ar rămâne în 2026 cu aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței. Cu toate costurile incluse, diferența ar ajunge la circa 480 lei/MWh. Prin urmare, afirmația că „numai CO₂ a distrus cărbunele românesc” este comodă, dar incompletă. Certificatele au amplificat brutal necompetitivitatea. Nu au inventat centralele vechi, minele ineficiente, investițiile ratate și managementul politizat.
Bruxelles-ul a pus un preț carbonului. România a pus ani la rând politruci în consiliile de administrație și a amânat modernizarea", spune preşedintele AEI.
"În 2024, chiar și energia importată în orele mai scumpe este estimată sub costul cărbunelui susținut public. În 2026, importul ar fi mai scump decât costul rămas producătorului după ajutoare, dar mult sub costul economic integral.
Aceasta nu înseamnă că România trebuie să-și închidă producția internă și să trăiască din importuri. Un MWh importat și un MWh produs într-o centrală disponibilă în interiorul țării nu au aceeași valoare strategică.
Importul depinde de existența unui excedent în statele vecine, de disponibilitatea interconexiunilor, de lipsa congestiilor și de absența unei crize regionale simultane. Atunci când toate țările au nevoie de energie în aceeași seară, importul poate deveni scump, insuficient sau pur și simplu indisponibil.
Dar securitatea energetică nu poate fi folosită drept scuză pentru orice cost. Dacă statul dorește să păstreze anumite capacități pentru rezervă și adecvanță, trebuie să spună transparent cât plătește pentru energia produsă și cât plătește pentru serviciul de securitate. Altfel, amestecăm deliberat două lucruri diferite și numim întreaga factură energie ieftină", susţine Chisăliţă.
"Cărbunele ieftin a fost una dintre cele mai scumpe iluzii ale politicii energetice românești: am ascuns costurile trecutului, am amânat investițiile viitorului, iar acum plătim în aceeași factură și subvenția, și importul, și incompetența", concluzionează Dumitru Chisăliţă.
