UE ia în calcul amânarea regulilor pentru importurile de petrol și gaze

petroliere_96428800
Nave petroliere / Foto: Freepik
UE pregătește o amânare pentru noile reguli privind emisiile de metan.

UE ia în calcul amânarea cu un an a aplicării regulilor privind emisiile de metan pentru importurile de petrol și gaze, însă nu intenționează să prelungească perioada de grație, în ciuda solicitărilor unor state membre pentru un termen mai lung. Anunțul a fost făcut marți de comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, citat de Reuters.

Noile norme ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2027 și îi vor obliga pe furnizorii străini de petrol și gaze către UE să monitorizeze și să raporteze emisiile de metan, un gaz cu efect de seră cu un impact semnificativ asupra încălzirii globale.

Jorgensen a precizat că, în prezent, Comisia Europeană analizează posibilitatea unei amânări cu un singur an.

Metanul este al doilea gaz care contribuie la schimbările climatice, după dioxidul de carbon. Legislaţia UE privind metanul, prima de acest gen la nivel mondial, a fost concepută pentru a combate aceste emisii, însă s-a confruntat cu presiuni politice tot mai mari după ce conflictul din Orientul Mijlociu a perturbat aprovizionarea globală cu energie şi a amplificat îngrijorările privind disponibilitatea combustibilului la iarnă.

"Am decis să solicit colegilor mei să analizeze posibilitatea amânării diverselor norme care au legătură cu partea de import din cadrul acestui regulament", a declarat Jorgensen în faţa Parlamentului European. "Nu preconizăm o amânare mai mare de un an", a precizat el, adăugând că guvernele statelor membre UE vor trebui să se asigure că sunt pregătite să aplice normele imediat ce perioada de amânare expiră.

Comisia Europeană nu a confirmat când va propune modificarea legislaţiei, deşi unii oficiali UE se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare. Orice modificare ar necesita aprobarea atât a statelor membre UE, cât şi a Parlamentului European înainte de a intra în vigoare.

x close