Medicul de familie te poate lăsa fără permis. Reguli care nu pot fi fentate

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Medicul de familie are indatoriri in plus
Medicul de familie are indatoriri in plus

O lege care a intrat în vigorae la începutul anului (345/2018) introduce proceduri mai clare în privința monitorizării sănătății șoferilor și permite medicilor de familie să ia măsuri atunci când constată deteriorarea acesteia.

Medicii de familie, dar nu numai, pot trimite șoferii la examinare medicală, în cazul în care constată că aceștia nu se mai prezintă într-o stare de sănătate corespunzătoare.

Șoferii, conform noii prevederi legale, sunt obligați să respecte recomandarea medicilor și vor trebui să se prezinte la clinicile autorizate în vederea examinărilor indicate de medic.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau în îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale (...), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată (...), cu diagnosticele constatate și cu datele de contact ale unității medicale în care medicul trimițător își desfășoară activitatea și să consemneze acest lucru în fișa medicală a conducătorului”, se spune în noul act normativ. În completare există și un ordin al ministrului Sănătății care cuprinde afecțiunile ce nu permit conducerea mașinilor.

Șoferii trebuie să se prezinte la analize ori examinarea de specialitate în maximum 3 zile de la primire biletului de trimitere.

itește și: Care este cea mai căutată meserie din România

Ce se întâmplă mai departe

În primul caz, cel mai bun, în urma examinării se constată că șoferul este sănătos.

Clinica informează medicul care a formulat trimiterea în mazimum 15 zile despre rezultat iar șoferul ăși păstrează permisul de conducere.

În situația în care clinica constată că șoferul este inapt să conducă, va trebui în aceeași zi să informeze poliția rutieră, medicul care a formulat trimiterea cât și șoferul în cauză. În acest caz, șoferul rămâne fără permis începând cu data la care a fost formulată informarea.

Dacă șoferul nu se prezintă pentru efectuarea examinărilor, cliica va trebui să informeze medicul care a formulat trimimterea în termen de 30 de zile de când a fost formulată trimterea și înmânată șoferului. În acest caz, medicul trimițător trebuie să informeze poliția rutieră. Și în acest caz șoferul își pierde permisul, începând cu data de la care poliția rutieră va fi informată de medic.

Citește și: Mașina din curte te poate arde la buzunar. Amendă uriașă

În ce situații se poate recupera permisul

Șoferii care își pierd dreptul de a conduce un vehicul sunt obligați ca în tremen de trei zile ză se prezinte la poliție pentru a preda permisul.

Permisul va putea fi recuperat numai după ce se vor trata și vindeca de afecțiunile din pricina cărora le-a fost retras actul.

Pentru asigurarea mecanismului, medicul sau clinica care nu respectă aceste obligații vor primi amenzi.

Deocamdată numai medicul de familie poate trimimte șoferii la examinare medicală dar nu a fost pusă la punct un sistem de comunicae ăntre acesta, clinică și poliție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 294579.44RON
1 ETH = 14496.09RON
1 LTC = 384.68RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1060.78 0.25%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel