Urmărește dezbaterea live

Marea Britanie vrea un post-Brexit prelungit

DCBusiness Team |
Data publicării:

Guvernul britanic nu solicită o prelungire a perioadei de tranziţie post-Brexit, a indicat miercuri BBC după ce Uniunea Europeană a anunţat că este pregătită să ofere extinderea acestei perioade cu un an dacă acest lucru ajută la încheierea unui acord comercial post-Brexit

Editorul politic de la BBC Laura Kuenssberg a scris pe Twitter că biroul premierului britanic Theresa May a exclus prelungirea perioadei de tranziţie, deşi unii membri ai guvernului au susţinut posibilitatea ca această perioadă să fie prelungită cu un an.

Ministrul de externe irlandez, Simon Coveney, a declarat miercuri că posibilitatea unei prelungiri a fost discutată de partea britanică şi de UE pentru că "pur şi simplu nu suntem acolo unde trebuie să fim."

Negociatorul-şef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a propus prelungirea cu un an a perioadei de tranziţie care va urma ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar, în vederea deblocării negocierilor cu Londra, aflate în impas, au indicat miercuri doi diplomaţi europeni, scrie Agerpres.

Posibilitatea extinderii cu un an a perioadei de tranziţie post-Brexit în vederea negocierii viitoarei relaţii între Londra şi UE vizează mai ales soluţionarea problemei frontierei între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, principalul punct de divergenţă al discuţiilor.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să se evite o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.095
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.095
USD
Azi 4.3215
Diferența 0.0257
Zi precendentă 4.2958
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0950 RON
USD flag1 USD = 4.3215 RON
GBP flag1 GBP = 5.9031 RON
CHF flag1 CHF = 5.5510 RON
AUD flag1 AUD = 3.0269 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1590 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4457 RON
SEK flag1 SEK = 0.4825 RON
XAU flag1 XAU = 683.2483 RON
Monede Crypto
1 BTC = 330556.04RON
1 ETH = 9796.39RON
1 LTC = 262.35RON
1 XRP = 6.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27537.540.31%
BET-BK5564.210.18%
BET-EF1479.480.21%
BET-FI102827.14-0.46%
BET-NG1999.750.25%
BET-TR64486.170.31%
BET-TRN62292.030.31%
BET-XT2382.050.22%
BET-XT-TR5452.890.22%
BET-XT-TRN5281.690.22%
BETAeRO993.331.18%
BETPlus3992.560.30%
RTL61902.890.28%

Opinii

Claudiu Năsui
Claudiu Năsui

Năsui: Legea capitalului social scoate din joc micii antreprenori

Legea care majorează capitalul social minim și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel