Lista produselor alimentare pentru care s-a prelungit plafonarea adaosului comercial

supermarket-2_82625900
Supermarket. Foto: Pexels.com
Guvernul prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 30 iunie 2026, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate de Guvern.

Guvernul a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare

Măsura se menține în aceleași condiții ca până în prezent, respectiv pentru o serie de alimente de bază și are ca obiectiv protejarea puterii de cumpărare a populației și asigurarea accesului la alimente esențiale.

OUG nr. 67/2023 a instituit o măsură temporară de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produse agricole și alimentare, prin plafonarea adaosurilor comerciale pe întreg lanțul alimentar.

Măsura se aplică pentru o listă de produse alimentare de bază, respectiv:

- pâine albă simplă (300–500 g)
- lapte de consum 1 l (1,5% grăsime, fără UHT)
- brânză telemea de vacă vrac
- iaurt simplu de vacă (3,5% grăsime, max. 200 g)
- făină albă de grâu „000” (până la 1 kg)
- mălai (până la 1 kg)
- ouă de găină calibrul M
- ulei de floarea-soarelui (până la 2 l)
- carne proaspătă de pui
- carne proaspătă de porc
- legume proaspete vrac (ex: roșii, ceapă, castraveți, morcovi, ardei etc.)
- fructe proaspete vrac (ex: mere, pere, prune, struguri)
- cartofi proaspeți albi vrac
- zahăr alb tos (până la 1 kg)
- smântână (12% grăsime)
- unt (până la 250 g)
- magiun (până la 350 g) 
Lista rămâne nemodificată față de aplicările anterioare ale măsurii.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close