Joe Biden, întrevedere cu premierul japonez, Fumio Kishida, la Casa Albă. Subiecte diplomatice fierbinţi pe agendă

DCBusiness Team / 04 ian 2023, 08:00
Președintele SUA Joe Biden
Președintele SUA Joe Biden

Joe Biden îl primeşte pe premierul japonez Kishida pe 13 ianuarie, la Washington

Preşedintele american, Joe Biden, îl va primi vineri, 13 ianuarie, la Washington, pe premierul japonez, Fumio Kishida, a anunţat marţi Casa Albă, citată de AFP.

Cei doi lideri urmează să discute o serie de subiecte diplomatice fierbinţi, în special Coreea de Nord, Ucraina, China, economia sau chiar schimbările climatice, a precizat purtătoarea de cuvânt a executivului, Karine Jean-Pierre, într-un comunicat.

Această vizită are ca scop "dezvoltarea în continuare a legăturilor dintre guvernele, economiile şi popoarele noastre", a adăugat Karine Jean-Pierre.

Pe parcursul anului trecut, Joe Biden şi Fumio Kishida "au lucrat în strânsă legătură pentru a moderniza alianţa dintre Statele Unite şi Japonia", inclusiv o "aprofundare a cooperării lor în domeniul tehnologiilor avansate", precum şi pentru dezvoltarea unei regiuni "Indo-Pacific libere şi deschise", cu referire la regiunea geografică Asia-Pacific, potrivit comunicatului.

De asemenea, preşedintele american îşi va reînnoi sprijinul acordat preşedinţiei japoneze a G7 şi mandatului său de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, potrivit Casei Albe. 

 

Vezi şi: SUA: Republicanii preiau controlul Camerei Reprezentanţilor într-un moment în care au dispute interne asupra alegerii liderului

 

Republicanii preiau marţi controlul Camerei Reprezentanţilor a SUA, decişi să-i ceară socoteală preşedintelui democrat Joe Biden, dar ei trebuie mai întâi să depăşească disensiunile lor interne asupra alegerii liderului acestei camere a Congresului, relatează AFP.

În urma alegerilor de la jumătatea mandatului, Joe Biden va trebui să se înţeleagă cu un Congres divizat, în care democraţii săi au păstrat controlul Senatului, dar l-au pierdut pe cel al Camerei Reprezentanţilor.

Republicanii au promis că vor profita de această poziţie politică pentru a deschide o serie de anchete împotriva administraţiei Biden, evocând de pildă afacerile fiului acestuia, Hunter Biden, retragerea din Afganistan sau modul în care a fost gestionată pandemia.

Dar înainte de a lansa asemenea ostilităţi, republicanii trebuie să cadă de acord asupra persoanei care va conduce Camera Reprezentanţilor, ceea ce nu este uşor, date fiind diviziunile profunde din interiorul propriei lor formaţiuni.

Kevin McCarthy, care din 2014 este liderul grupului republican din Cameră, este marele favorit pentru a-i lua locul democratei Nancy Pelosi în votul ce va avea loc chiar marţi.

Însă acest congresman din California pare fragilizat de contraperformanţa republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului, iar un număr de congresmeni fideli fostului preşedinte Donald Trump îl acuză pe McCarthy că nu este suficient de conservator şi ei ar putea astfel să se împotrivească alegerii acestuia.

Cinci congresmeni republicani au spus de altfel public că nu-l vor vota. ''Kevin nu crede în nimic, nu are nicio ideologie'', a remarcat Matt Gaetz, membru al Camerei ce reprezintă statul Florida. Iar fără sprijinul acestora, alegerea lui Kevin McCarthy în primul tur pare compromisă, întrucât republicanii au 222 de mandate în Cameră şi au nevoie de cel puţin 218 voturi pentru.

În acest scenariu, reprezentanţii Camerei vor continua să voteze până când îşi vor alege un preşedinte. Totuşi, Kevin McCarthy pare că ar fi oferit garanţii acestei aripi conservatoare pentru a nu se repeta istoria din 2015, când a pierdut conducerea Camerei tot după o frondă a aripii de dreapta a partidului. Pe de altă parte, el nu poate nici să meargă prea departe cu astfel de garanţii, pentru că atunci riscă să provoace nemulţumiri în rândul aripii republicane moderate.

Dar cu toate că marja de manevră a lui Kevin McCarthy pare să fie redusă, el nu are deocamdată un concurent credibil, singura alternativă vehiculată, însă cu şanse reduse, fiind Steve Scalise.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9221
Diferența 0.0191
Zi precendentă 4.903
USD
Azi 4.5466
Diferența 0.0530
Zi precendentă 4.4936
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 01-02-2023
EUR flag1 EUR = 4.9221 RON
USD flag1 USD = 4.5466 RON
GBP flag1 GBP = 5.6028 RON
CHF flag1 CHF = 4.8998 RON
AUD flag1 AUD = 3.1795 RON
DKK flag1 DKK = 0.6617 RON
CAD flag1 CAD = 3.3781 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0349 RON
NOK flag1 NOK = 0.4512 RON
SEK flag1 SEK = 0.4345 RON
XAU flag1 XAU = 278.5779 RON
Monede Crypto
1 BTC = 105276.30RON
1 ETH = 7205.59RON
1 LTC = 440.11RON
1 XRP = 1.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.71% p.a.
ROBOR:
3 luni: 7.19%
6 luni: 7.52%
12 luni: 7.86%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12139.42 0.13%
BET-BK 2317.99 0.16%
BET-FI 49749.09 0.06%
BET-NG 903.52 0.65%
BET-TR 23611.60 0.13%
BET-TRN 23493.70 0.13%
BET-XT 1058.04 0.14%
BET-XT-TR 2045.22 0.14%
BET-XT-TRN 2035.69 0.14%
BETAeRO 877.88 -0.45%
BETPlus 1814.08 0.12%
RTL 27027.08 0.34%

Opinii

Analistul face o analiză a rezervelor / Foto: Freepik

Cât de pregătită este România pentru frigul care se anunță

Dumitru Chisăliță, expert în energie, face o...

Adrian Negrescu
Sunt trei factori care vor determina această evoluție

Prețul benzinei. Adrian Negrescu spune ce se va întâmpla de luna viitoare

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0