Italia: Guvernul aprobă bugetul pe 2023, alocând 35 de miliarde de euro pentru sprijinirea economiei

Antonia Popescu |
Data publicării:
Banca Centrală a Chinei: Economia se va redresa în 2023, iar politica monetară va fi precisă şi puternică
Banca Centrală a Chinei: Economia se va redresa în 2023, iar politica monetară va fi precisă şi puternică

Noul Guvern de dreapta din Italia a prezentat marţi primul său buget, un pachet axat pe reducerea facturilor ridicate la energie şi a impozitelor pentru angajaţi, din 2023, transmite Reuters.

Măsurile presupun un efort de aproape 35 de miliarde de euro, autorităţile intenţionând să finanţeze aproximativ 60% din pachet, majorând deficitul bugetar din 2023 la 4,5% din PIB, de la un nivel de 3,4% din PIB estimat în septembrie. Alte surse de finanţare includ o creştere a taxei excepţionale pe profiturile companiilor energetice care au beneficiat de preţurile ridicate ale petrolului şi gazelor, a informat Trezoreria.

Premierul Giorgia Meloni speră că prin majorarea cheltuielilor va accelera redresarea celei de-a treia economii a zonei euro, care, conform previziunilor Trezoreriei, ar urma să se contracteze în acest trimestru şi în primele trei luni din 2023.

Bugetul înăspreşte condiţiile din programul de reducere a sărăciei pentru şomeri care, susţine coaliţia de dreapta, ar descuraja oamenii să-şi caute de lucru. De anul viitor, persoanele apte de muncă vor putea beneficia de acest program maximum opt luni, iar de la 1 ianuarie 2024 se va renunţa la program.

Bugetul prevede alocarea a peste 21 miliarde de euro anul viitor pentru a ajuta firmele şi gospodăriile să plătească facturile la gaze şi electricitate.

Pentru majorarea pachetelor salariale, va fi pusă deoparte o sumă de aproximativ 4,2 miliarde de euro pentru reducerea impozitării veniturilor salariale, principalii beneficiari fiind angajaţii cu venituri scăzute.

De asemenea, sunt introduse stimulente fiscale menite să încurajeze angajările cu contracte pe durată nedeterminată pentru femeile care au vârsta de până la 36 de ani, angajaţi care au contracte pe durată determinată şi beneficiari ai programului de reducere a sărăciei pentru şomeri.

În condiţiile inflaţiei ridicate, economia Italiei ar urma să urce cu doar 0,6% anul viitor, după un avans estimat la 3,7% anul acesta, conform previziunilor Trezoreriei.

Enel și-a prezentat strategia pentru perioada 2023-2025

Strategia Enel 2023-2025: repoziționarea activităților și a prezenței geografice, concentrarea pe electrificarea durabilă, asigurarea creșterii și a solidității financiare, crearea de valoare pentru toate părțile interesate.

În perioada Planului 2023-2025, Grupul se așteaptă:

o Să se concentreze pe lanțul valoric integrat urmărind electrificarea durabilă, care este din ce în ce mai necesară în sistemele energetice globale, urmând să acopere în 2025 aproximativ 90% din contractele sale cu preț fix la vânzarea de energie electrică din surse fără emisii de carbon, concomitent cu majorarea ponderii producției de energie regenerabilă la aproximativ 75% din total. Aproximativ 80% dintre clienții rețelelor vor beneficia de servicii digitalizate

o Repoziționarea strategică a afacerilor și a prezenței geografice, cu un plan de vânzare în valoare de aproximativ 21 de miliarde de euro, cu o contribuție pozitivă la reducerea datoriei nete a grupului. Cea mai mare parte a elementelor planului sunt estimate să fie realizate până la sfârșitul anului 2023, rezultând o companie mai agilă, axată pe șase ”țări principale".

o Asigurarea creșterii și a solidității financiare prin cuplarea unei rate de creștere anuală compusă ("CAGR") de 10-13% a venitului net ordinar cu un raport FFO/Datorie netă de 28%, preconizat începând cu 2023, alături de menținerea unui dividend pe acțiune ("DPS") de 0,43 euro pentru perioada 2023-2025, în creștere de la 0,40 euro în 2022, prin urmare DPS în 2024 și 2025 va fi considerat un minim sustenabil.


Este redusă condiţionat vârsta de pensionare din 2023, astfel încât italienii vor putea beneficia de pensie de la vârsta de 62 de ani dacă au plătit contribuţii cel puţin 41 de ani. Conform unei reglementări din 2022, italienii pot beneficia de pensie de stat la vârsta de 64 de ani dacă au lucrat 38 de ani.

Conform bugetului, va fi redusă TVA la anumite bunuri esenţiale de consum, de la 10% la 5%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 309846.54RON
1 ETH = 14867.97RON
1 LTC = 325.91RON
1 XRP = 2.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel