Google ia măsuri radicale în lupta cu hărțuirea sexuală

google_76517_1280_40590400
Google a concediat, în ultimii doi ani, 48 de angajaţi, printre care şi 13 persoane cu funcţie de conducere, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală, a anunţat directorul general al companiei, Sundar Pichai, într-o scrisoare destinată salariaţilor.

"În ultimii doi ani, 48 de persoane au fost concediate în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală, incluzând 13 manageri sau persoane cu funcţii de nivel superior", potrivit unui e-mail trimis angajaţilor semnat de Pichai şi de vicepreşedinta departamentului de resurse uman, Eileen Naughton, şi furnizat dpa de un purtător de cuvânt al companiei. 

"Niciuna dintre aceste persoane nu a primit un pachet compensatoriu", se mai spune în document. 

Gigantul IT susţine, de asemenea, că "a luat măsuri din ce mai dure în ceea ce priveşte comportamentul inadecvat al persoanelor aflate în funcţii de conducere". 

E-mailul a fost trimis ca răspuns la un articol apărut în New York Times care susţine că Google l-ar fi concediat în 2014 pe creatorul Android, Andy Rubin, pe motive de hărţuire sexuală şi că încă îi mai plăteşte compensaţii de 90 de milioane de dolari. 

Pichai şi Naughton au mai precizat în e-mail că articolul din Times a fost "dificil de citit". 

"Vrem să vă asigurăm că analizăm fiecare plângere referitoare la hărţuirea sexuală sau comportament inadecvat, cercetăm şi luăm măsuri", se mai precizează în e-mail.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close