Fizicienii au reușit să creeze gheață la 2.000 grade Celsius

gheata_superionica_53618300
Gheața superionică există pe planete precum Uranus și Neptun
Fizicienii au descoperit că există o stare a materiei intermediată între lichid și solid, stare pe care au numit-o gheață superionică.

În natură acesta se găsește în inima giganticelor planete gazoase.

Atomii de oxigen inerți din cauza presiunii, între care ciculă atomi de hidrogen, este gheața superionică.

”Un o stare din mijlocul drumului dintre solid și lichid. Stare a fost inițial definită științific însă acum a putut fi și observată pentru prima oară”, a declarat fizicianul Marius Millot.

Experientul care a fost pus la punct de Millot împreună cu Federica Coppari la Lawrence Livermore National Laboratory din California a durat numai o fracțiune de secundă. Cercetătorii au plasat o picătură de apă între două discuri de diamant după le-au expus unor pulsuri de laser intens care au creat unde de șoc în picătură până când presiune a devenit mai mare de un milion de oriiar temperatura mai mare de 2.000 de grade Celsius. Aceste condiții extreme au determinat apa să se solidifice însă cristalul format s-a dovedit foarte diferit față de cec găsim noi în congelatoare.

În loc să marcheze vârfurile unui hexagon, atomii de oxigen erau plasați la vârfurile unui cub și în mijlocul fețelor acestuia. Atomii de hidrogen se mișcau în această rețea, creând un material conductiv electric.

Astfel de gheață există în natură pe planetele Uranus și Neptun.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close