Elvețienii, împotriva 5G. Natura, mai importanta decât tehnologia

people_2575608_1920_21819800
Manifest contra introducerii tehnologiei 5G
Mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Elveţiei, Berna, pentru a-şi exprima nemulțumirea faţă de introducerea tehnologiei 5G în ţara lor.

Boicotarea 5G şi Întotdeauna mai rapid, mai înalt, mai departe, în detrimentul omului şi al mediului. Stop 5G puteau fi citite pe pancartele purtate de manifestanţi, în faţa Parlamentului federal elveţian, pentru a denunţa o tehnologie considerată nocivă pentru sănătate.

Produsul extraordinar de nociv pe care România îl cumpără

Faptul că astăzi s-au adunat atâtea persoane este un semnal puternic contra introducerii necontrolate a 5G, a declarat Tamlin Schibler Ulmann, co-preşedinta Frenquencia, asociaţia care a organizat manifestaţia.

După Coreea de Sud, Elveţia este următoarea din lume care a adoptat 5G, infrastructură mobilă aflată în centrul unei ample dispute tehnologice între SUA şi China.

Persoanele din Elveţia care nu sunt de acord cu 5G se tem de efectele razelor electromagnetice ale acestei tehnologii. Mai multe cantoane, puse sub presiune de petiţiile online, au îngheţat procedurile pentru construirea de antene, în numele principiului prudenţei, aşa cum s-a întâmplat la Geneva, Vaud, Fribourg şi Neuchâtel.

Federaţia elveţiană a medicilor (FMH) a pledat la rândul său pentru precauţie, explicând că, deşi nu se va dovedi ştiinţific că o creştere a valorilor limită ale razelor actuale nu are niciun impact asupra sănătăţii, ar trebui să se renunţe la sporirea lor.

Opozanţii încearcă totuşi să lanseze o iniţiativă în vederea convocării unui referendum pe acest subiect. În acest scop, este nevoie de strângerea a cel puţin 100.000 de semnături în 18 luni relatează AFP, citat de Agerpres. 

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close